[Dumitru73]

În prealabil postat de sophia

Mai intai am sa raspund lui Mihnea la ceea ce m-a intrebat:

1. am botezat copil si ma ocup de el cat pot de mult.
2. ma ocup si de alti copii din jur, atat cat imi este permis si cat pot
3. ca sa pot obtine copii, imi trebuie hartii multe (exista site-uri unde poti citi cate trebuie pentru adoptie si ce conditii trebuie indeplinite)

Raspunsuri comune (si pentru Paraschiva):

1. Aici este vorba de toti cei care nu pot avea copii, nu numai de persoana mea.
La mine s-a inchis usa, din cauza varstei.
Eu militez insa pentru toate milioanele care sufera ca mine si inca ar mai avea sanse sa obtina un copil.

2. In oala aia cu cei care sunt refuzati la adoptie pentru ca n-ar educa ortodox copiii sunt aruncati si romanii ortodocsi din diaspora. Ei nu au voie sa adopte copii din tara. Punct. Asa spune legea.
Pe urma copiii din orfelinate nu sunt dati toti spre adoptie, decat tarziu si greu, pentru ca prin lege trebuie obtinut acordul parintilor nmaturali. Si stau si cauta si se lupta cu ei. Si trece timpul si oamenii care vor sa adopte stau cu frica in san.
Parintele Tanase mi-a scris personal (am trimes ajutor acolo dupa incediu), ca nu da copii in adoptie. Stiu ca trebuie Autoritatea tutelara sa se ocupe de adoptie, dar copii nu sunt anuntati acolo, pentru ca soarta lor nu este clara.
Si sunt sute de copii. Eu nu cred ca nu sunt si adoptabili printre ei. Si sunt crescuti acolo in conditii mai grele decat li s-ar putea oferi prin adoptie. Nu stiu nici parintii lor naturali daca si cum ii vor mai lua in crestere vreodata.

Ideea mea este ca daca se scriu asa articole incediare si se lupta si preotii si episcopii atata impotriva avortului si a IVF, atunci sa se implice mai mult si sa ajute familiile care isi doresc copii si pe orfani.
Sa lupte sa se dea copii in adoptie, in conditii mai usoare. Macar la romani.
Sa vina cu solutii in loc pentru cei care vor sa avorteze, pentru cei care dimpotriva isi doresc copii.

Ma deranjeaza pur simplu aceste denigrari, dar fara solutii concrete, fara ajutor.
Daca s-ar implica toti acesti oameni, ar fi orfelinatele goale si toti copiii orfani sau necajiti si-ar gasi familie buna.

Sa mearga cu totii si ProVita si parintele Tanase si episcopul nu stiu care si voi si altii si sa ceara schimbarea legii adoptiei, sa dea copiii in adoptie.

Citesc tot timpul pe net cati copii sunt abandonati in spitale (incepand cu bebelusi si nou nascuti). Si vor oamenii sa-i ajute, sau sa-i adopte.
Nu se da voie. Mesaje peste tot ca oamenii nu sunt lasati sa ajute acesti copii. Dar li se plinge in presa de mila copiilor. Pai nu este o tampenie?

Si referitor la datele statistice puse aici, sunt greseli.

Nu stiu cum este in tara, dar 47 ovule fecundate la fiecare nastere, nu cred. Pe familie, sau cum?
La o stimulare se obtin maximum mai multe ovule (maximum 10 sa zic) din care se pun 2-3 inapoi. Si din astea daca se prinde o sarcina.
Restul se ingheata si se folosesc la alte sarcini. In unele tari se dau si embrioni dintre acestia in adoptie la alte cupluri care nu pot produce embrioni.

Si nici cauzele infertilitatii puse in citat nu sunt corecte.
Majoritatea sunt genetice, sau organice. In rest, poate or fi si dobandite sau de la viata dezordonata, etc. Dar din astea dobandite se mai pot rezolva cu un tratament hormonal macar. Alea genetice si congenitale nu se pot rezolva cu nimic de obicei.

Nu stiu, eu ma bazez pe informatiile de aici. In tara ei spun altfel. Si nu stiu ce surse au.

Revin la rugamintea de a se sterge acest fir. O fi decizia lui Dumnezeu, om fi noi pacatosi, dar nu ne mai scobiti in rani mereu. Lasati-ne in pace, in durerea noastra.

Macar sa se roage pentru noi, acei preoti si episcopi. Sa faca ceva concret pentru noi, milioanele fara copii. Nu toti suntem asa mizerabili cum se descrie in articole.

un principiu sănătos spune că trebuie atacată întâi cauza, apoi efectul.
dar putem să aplicăm acest principiu şi în acest caz?
avem sute de mii de copii fără părinţi şi tot atâtea familii fără copii.
ce ne împiedică să-i facem fericiţi şi pe unii şi pe altii?
nişte principii enunţate, de obicei, de nişte persoane ce prin definiţie nu au nici familie nici copii.
refuzăm fericirea unor familii şi mai grav a unor copii.
dar ce facem cu aceşti copii când vor fi adulţi?
vom spune: noi ne-am facut datoria faţă de ei, acum sa se descurce.
atât. dar oare ne facem datoria faţă de ei?