În prealabil postat de N.Priceputu

Dar atunci când celălalt, catolicul sau protestantul, spune un adevăr (deci mărturisește drept), și anume că Hristos a înviat, e normal să mă bucur și să-l îmbrățișez pentru asta? Sau trebuie să-mi amintesc de obiecțiile cu privire la ziua în care o spune și să-i repet un lucru pe care îl știe de sute de ani, și anume că nu putem să ne bucurăm de Învierea Domnului în aceeași zi?

Ai făcut mai multe greșeli de gândire mai sus, în principal asociind o atitudine binevoitoare cu împărtășirea întregii credințe a neortodocșilor. Apoi, presupui că salutul a fost folosit într-un mod superficial, ca un fel de „bună ziua”. Și iarăși consideri, fără să știi, că nu ne-am consultat duhovnicul.

Toate astea vin din strădania vicleanului de a ne manipula și a ne strâmba gândirea, ca nu cumva să ajungem la adevăr. Constat tot mai mult în ultima vreme, uitându-mă la mine, câte viclenii se strecoară în gândirea și simțirea mea pentru a mă împiedica de la o faptă sau un drum bun, cât îmi place să mă mint.

Știu, ca tot creștinul, că înșelătorul e activ și că poate parazita gândirea fratelui meu. Dar trebui să nu uit că și pe a mea o parazitează. Și cred că cel mai mult îi place să ne tulbure și să ne învrăjbească, când, căutând să scăpăm de el, ni se arată când sub chipul unuia, când în al altuia din semenii noștri. Și cădem în plasa lui, căutând să-l prindem, să-l identificăm, să-l scoatem dintre noi. Or, asta o facem fie din mândrie, fie din prea puțina credință în Hristos. Căci în loc să ne preocupăm de a-L cunoaște pe El și a ne uni cu El, prin care suntem izbăviți de tot răul, acordăm o mare atenție vicleanului, meșter mare și foarte încercat.