Fara diacritice:

Sectarul: Ce întelegeti voi si ce întelegere aveti despre Sfânta Scripturã?
Preotul: Noi prin Sfânta Scripturã întelegem colectia cãrtilor sfinte ale Vechiului si Noului Testament, care au fost scrise sub insuflarea Duhului Sfânt, într-un rãstimp de aproape 1500 de ani, adicã de la Moise (circa 1400 de ani înainte de Hristos) pânã la autorul Apocalipsei (circa 100 de ani dupã Hristos). Încã sã se stie cã Sfânta Scripturã este primul izvor al descoperirii dumnezeiesti.
Sectarul: Dar de ce voi, arhiereii si preotii, nu dati voie cresinilor care sunt membri ai Bisericii ca si voi sã citeascã sau sã predice în public cuvântul lui Dumnezeu din Scripturi?
Preotul: Orice crestin are voie sã citeascã Sfânta Scripturã, dar nu oricine are dreptul de a învãþa si de a tãlmãci cuvântul Scripturii. Dreptul acesta îl are numai Biserica, care este stâlp si temelie a adevãrului (I Tim. 3, 15).
Deci oricine învatã în Bisericã trebuie sã învete asa cum a învãtat Biserica dintotdeauna. Pentru aceasta trebuie oameni bine pregãtit, cunoscãtori ai dreptei credinte. De ce dreptul de a învãta îl au numai episcopii, preotii si diaconii este usor de înteles, când ne gândim cã Mântuitorul a dat puterea de a învãta sfintilor si pãstorilor (Matei 28, 20). Nu multimilor, ci numai Apostolilor. Apostolii erau trimisi de Hristos sã învete. Iar Sfântul Apostol Pavel spunea: Cum vor propovãdui, dacã nu vor fi trimisi? (Rom. 10, 15).
Deci dreptul la propovãduire îl are numai cel trimis. Or, episcopii sunt urmasii legitimi ai apostolilor. Sfântul Pavel îi încredinteazã Episcopului Timotei din Efes sarcina de a învãta în Bisericã, si nu tuturor credinciosilor din Efes. Acelasi apostol spune corintenilor: Oare toti sunteti apostoli, oare toti sunteti învãtãtori? (I Cor. 12, 29). Acelasi apostol spune despre episcop, preot si diacon cã trebuie sã fie destoinic a învãta pe alþii (I Tim. 3, 2; Tit 1, 9). Nu spune însã acelasi lucru despre toti credinciosii. El face distinctie între pãstor si turmã, între cei care învatã si cei care ascultã. Episcopul, preotul si diaconul, nu pot învãta ce vor, ci ceea ce a învãtat Biserica întotdeauna. Ei învatã în numele Bisericii. Fiindcã nu oricine are destulã pricepere si întelegere ca sã tâlcuiascã Scriptura. Acest lucru îl aratã luminat marele Apostol Petru în epistola sa, când vorbeste de epistolele marelui Apostol Pavel si zice cã: în ele sunt unele lucruri anevoie de înteles, pe care cei nestiutori si neîntãriti le rãstãlmãcesc, ca si pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare (II Petru 3, 16).
Sectarul: Nu este adevãrat cã crestinii ca membri ai Bisericii nu au voie sã predice si sã tâlcuiascã Scripturile. Orice crestin stie sã tâlcuiascã Sfânta Scripturã, fiind luminat de Duhul Sfânt; si acest lucru se poate întelege limpede din cele scrise: Iar voi, ungere aveti de la Cel Sfânt si stiti toate... Cât pentru voi, ungerea pe care ati luat-o de la El rãmâne întru voi si nu aveti trebuintã sã vã învete cineva... (I Ioan 2, 20, 27).
Preotul: Ascultã, omule, Sfânta Scripturã este ca o fântânã cu adâncime fãrã fund, fiindcã în ea este cuprinsã întelepciunea lui Dumnezeu care nu are margini. Dacã cineva însetat ar veni la o fântânã si ar vrea sã bea toatã apa, s-ar îneca în ea; dar dacã va scoate din ea cu ciutura si apoi de acolo va bea cu paharul, se va rãcori fãrã de primejdie. Cine este omul acela nebun care ar voi sã se bage într-o apã adâncã, fãrã sã stie sã înoate? Sfânta Scripturã are «oase», dupã cum spun Sfintii Pãrinti ai Bisericii, si nimeni având dintii întelegerii sale de lapte, sã nu îndrãzneascã a sparge cu ei oasele cele tari ale Scripturilor dumnezeiesti, cãci se vatãmã pe sine si se pierde.
Dumneata nu ai citit în Sfânta Scripturã cele despre famenul etiopian? Acesta citea pe Proorocul Isaia si când l-a întrebat Apostolul Filip dacã întelege cele ce citeste, el a zis: Cum voi putea întelege, de nu mã va povãtui cineva? (Fapte 8, 31). Ia seama, cãci si cuvântul «ungere», despre care ai amintit dumneata, înseamnã vãrsarea Sfântului Duh în Sfânta Tainã a Mirungerii, îndatã dupã primirea Botezului (Fapte 4, 27; II Cor. 1, 21; Ioan 16, 13; Rom. 8, 9 etc.), iar cuvintele «stiti toate» înseamnã tot ceea ce tine de adevãrul crestin si de mântuire, precum si tot ceea ce este în legãturã cu antihrist si cu rãspânditorii lui, despre care este vorba în versetele urmãtoare: I Ioan 2, 22; 4, 2-3. Asadar, nu trebuie a o lua fiecare dupã capul sãu în tâlcuirea Scripturilor, cãci vã rãtãciti, mergând din rãtãcire în rãtãcire.
Sectarul: Orice crestin are dreptul si chiar datoria sã tâlcuiascã singur Sfânta Scriptura, cãci asa ne-a poruncit nouã Mântuitorul, zicând: Cercetati Scripturile, cãci socotiþi cã în ele aveti viata vesnicã. si tocmai ele sunt care mãrturisesc despre Mine (Ioan 5, 39).
Preotul: Ia seama, omule, cã multi începãtori de erezii din vechime Arie, Nestor, Eutihie, Apolinarie, Origen s.a. au îndrãznit a se afunda în marea Scripturii cea fãrã de fund si s-au înecat duhovniceste, pierzându-se pe sine si pe toti cei care i-au urmat. Nu toti au vârsta duhovniceascã la fel si, de aceea, nu toti pot întelege Sfânta Scripturã la fel.
Sfânta Scripturã cuprinde trei întelesuri: 1) întelesul trupesc, dupã literã (gramatical), obstesc sau istoric; 2) întelesul sufletesc, alegoric, metaforic; 3) întelesul spiritual (duhovnicesc), anagogic sau mistic. Asadar, dupã cum spun Sfintii Pãrinti cei vechi ai Bisericii, cei simpli la cunostintã sã se multumeascã cu întelesul cel obstesc si istoric (dupã litera Scripturii); cei mai înaintati sã pãtrundã cu întelegerea si în sufletul Scripturii, iar cei desãvârsiti cu fapta si întelegerea pot cuprinde întelesurile cele mai adânci ale Sfintei Scripturi. Pentru aceasta si marele Pavel, arãtând cã întelepciunea cea desãvârsitã a Scripturilor se cuvine celor desãvârsiti, zicea: Însã noi grãim întelepciunea întru cei desãvârsiti, dar nu întelepciunea veacului acestuia, nici a domnilor veacului acestuia care sunt pieritori, ci propovãduim întelepciunea lui Dumnezeu în tainã, pe cea ascunsã, pe care a rânduit-o Dumnezeu mai înainte de veci spre slava noastrã (I Cor. 2, 6 7).
Sectarul: Nu este nevoie ca cineva sã aibã multã stiintã spre a putea pricepe învãtãturile Sfintei Scripturi, cãci si celor neînvãtati li se descoperã întelepciunea acestor învãtãturi, dupã cum aratã Mântuitorul prin cuvintele: Te laud pe Tine, Pãrinte,... cãci ai ascuns acestea de cei întelepti si le-ai descoperit pe ele pruncilor (Matei 11, 25).
Preotul: Da, le-a descoperit Dumnezeu întelepciunea Sa acelora pe care i-a cunoscut cã sunt prunci cu rãutatea, dar nu cu mintea si cu întelegerea adicã celor desãvârsiti în toatã fapta bunã si care ajunseserã la nerãutatea pruncilor. La acest lucru îndeamnã si marele Pavel pe crestinii din Corint, zicând: Fratilor, nu fiti prunci cu mintea, ci fiti prunci cu rãutatea. Cu mintea însã sã fiti oameni desãvârsiti! (I Cor. 14, 20).
Sectarul: Dumnezeu a osândit întelepciunea si stiinta oamenilor, dupã cuvântul scris: Pierde-voi întelepciunea înteleptilor si stiinta celor învãtati o voi dãrâma (Isaia 29, 14). si apostolul zice: Unde este înteleptul? Unde este cãrturarul? Unde este întrebãtorul veacului de acum? Au nu a fãcut Dumnezeu nebunã întelepciunea lumii acesteia? (I Cor. 1, 19 20). Deci nu este posibil ca Dumnezeu sã fi rezervat tâlcuirea Sfintei Scripturi numai unor oameni cu stiintã de carte, asa cum sustineti voi, preotii ortodocsi!
Preotul: Aici, la cele ce arãti dumneata spre a dovedi cã Dumnezeu a osândit întelepciunea si stiinta omeneascã, trebuie sã stii cã nu toatã stiinta si întelepciunea a osândit-o Dumnezeu, ci numai întelepciunea cea desartã a veacului acestuia si nicidecum întelepciunea cea duhovniceascã. Dacã ar fi dupã afirmatia dumitale si a tuturor sectarilor care cugetã cele asemenea cu dumneata, atunci ar însemna sã fie osânditã si întelepciunea lui Solomon, a lui Isus fiul lui Sirah, a Mântuitorului, a sfintilor prooroci si apostoli, cãrora li s-a poruncit sã fie întelepti ca serpii si blânzi ca porumbeii (Matei 10, 16). Dar nu este deloc asa. Ci voi, sectarii, dupã cuvântul Domnului, mult vã rãtãciti, nestiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu (Matei 22, 29).