Citat:
În prealabil postat de calatorul
Dumnezeu a creat pe om caruia i-a suflat viata. Deci omul este suflarea lui Dumnezeu. Cum de a decazut omul din perfectiune, daca e parte din Dumnezeu (care intruchipeaza perfectiunea)?
|
Dumnezeu, prin suflare, i-a dat viata omului. Nu i-a dat perfectiunea alegerii. Deci, omul nu este o existenta de infinita perfectiune. E un aspect al deosebirii dintre nastere si creare. Cand Dumnezeu naste, El produce existente de aceeasi natura cu El. Infinita perfectiune este natura Lui, deci ceea ce El naste va avea infinita perfectiune. Dar creatia, spre deosebire de nastere, inseamna producerea unei existente de natura diferita. QED.
Nici nu se poate spune ca omul este parte din Dumnezeu, fiindca ar inseamna sa cadem in eroare de tip panteist. Dumnezeu este atat IN creatie (o patrunde, ocupa fiecare spatiu) cat si in afara ei. Omul nu este "inclus in Dumnezeu", tot asa cum pamantul nu e inclus in Soare.
***
Citat:
Se spune ca atunci cand ti se naste un copil, e darul lui Dumnezeu, care da viata acelui copil.
Unde mai este interventia lui Dumnezeu in cazul copiilor procreati in "eprubeta"?
|
Este scanteia care aprinde sufletul lui. Se procedeaza astfel: in eprubeta se pune pamant si Dumnezeu sufla (sau nu sufla) peste acea eprubeta. Adica El creaza (sau nu) un suflet.
Citat:
|
Cum de a ajuns omul sa fie cel care are atributul de a darui viata chiar si impotriva legilor naturii?
|
Razvratindu-se fata de natura. Primul om a fost conceput in eprubeta, in plan fabulatoriu, in plin romantism: studentul Frankenstein este autorul acestei premiere de neimaginat pana atunci. Numai ca, citim in roman, creatura s-a revoltat impotriva creatorului. Istoria se repeta.