[glykys]

Astazi Dumnezeu mi-a dat o mare binecuvantare.
Am mai scris eu pe forum despre un orb de la biserica mea, care este nelipsit de la orice slujba. Nu cerseste, e ingrijit si curat, sta mereu in strana si canta cu cantaretii. Are voce frumoasa si puternica si e mereu vesel, chiar glumeste. Ei, astazi mi l-a scos Dumnezeu in cale si am mers putin cu el pe strada, a fost un prilej de intarire duhovniceasca. Omul mi-a povestit cum a invatat in biserica aceasta sa se roage, sa se inchine. De mic copil nu era credincios, ca il duceau ai lui foarte rar la biserica. Dar mai tarziu a intrat in biserica si, cum era nestiutor si nevazator, a auzit lumea cum canta impreuna cu strana. Si atunci a inceput sa zica si el: "Doamne, miluieste" dupa lume si incet-incet a invatat toate cele. L-am intrebat daca nu ii e frica sa mearga pe strazi, cu autobuzele, sa traverseze... Mi-a spus raspicat ca daca se temea, statea acasa. Ca ii e greu, a fost odata accidentat de o masina, dar ca are credinta in Dumnezeu, ca il va ajuta sa ajunga de fiecare data teafar acasa. In putinul timp cat a stat cu mine, am vazut cum se manifesta grija Domnului asupra lui: cineva l-a ajutat sa treaca strada, altcineva i-a oferit un loc in autobuz, altul i-a oferit niste sticle de sifon, vanzatoarea s-a purtat amabil cu el si i-a servit ce avea nevoie, altcineva i-a dat niste bani... Brusc, lumea devenea mai buna in preajma acestui orb simpatic si zambitor. Cu adevarat Dumnezeu are grija de oamenii sai.

Ca sa nu mai zic ca intalnirea cu omul acesta a venit pe fundalul unor griji de-ale mele, care priveau niste fleacuri in raport cu crucea acestuia. A vrut Domnul sa imi dea prin acest om o lectie de intarire in credinta si in lupta. Sper sa va intareasca si pe voi.


O, nu, Adam. Eu cred si am mai si scris ca oamenii acestia sunt printre noi, doar ca noi nu prea ii vedem, daca suntem afundati in propriile ganduri si griji, suntem cumva autisti.