Citat:
În prealabil postat de cristiboss56
“Părinte spune- mi un cuvânt cum să mă mântuiesc”, el i-a răspuns: “Fiule, toți știm cum să ne mântuim, dar nu vrem să ne mântuim!”
......
Mă gândesc la o pericopă care nu se citează decât foarte rar prin predici: “Și inima și sufletul mulțimii celor ce au crezut era una, și nici unul nu zicea că este al său ceva din averea sa, ci toate le erau de obște. Și, cu mare putere, Apostolii mărturiseau despre învierea Domnului Iisus Hristos și mare har era peste ei toți. Și nimeni nu era între ei lipsit, fiindcă toți care aveau țarini sau case le vindeau și aduceau prețul celor vândute șil puneau la picioarele Apostolilor. Și se împărțea fiecăruia după cum avea cineva trebuință” (Fapte 4, 32-35).
Așa a fost Biserica întemeiată de Hristos, având ca temelie dragostea: “Întru aceasta vor cunoa ște că sunteți ucenicii Mei: dacă veți avea DRAGOSTE unii către alții”.
Oare de ce au renunțat creștinii la acest mod de viață? Pentru ce s-au lepădat de Hristos cu fapta?
|
Nu stiu cine este proortodoxia, dar cele spuse de tine eu le socotesc de bun simt si in duhul mustrarii constructive, care il poate deprinde numai omul care mai intai se mustra pe sine. Exista si mustrarea defaimatoare, a omului mandru, care se crede numai bun de judecator, dar cele spuse/citate de tine este clar ca nu sunt dintr-un astfel de duh spurcat.
Toti stim cum sa ne mantuim dar nu vrem; minunat cuvant!
Cat despre oranduiala apostolica dintru inceput am un raspuns pentru intrebarile tale. Acel sistem de vietuire nu a fost atins peste tot unde a ajuns cuvantul evanghelic. In plus, exista cateva aspecte ale istoriei crestinismului pe care institutia lumeasca a teologilor le tin ascunse sub lacatul viclesugului, pentru a putea face profit. Caci nu altul este tatal vicleniei decat nesatul pentru argint si lux si stapanire peste alti oameni. Din acest motiv, orice om care a lepadat priceperea lumeasca pentru a primi intelepciunea lui Dumnezeu, stie ca omul iubitor de argint este si viclean si mincinos, iar singura forta care il opreste de la crima nu este infranarea sa ci lasitatea si frica la gandul repercursiunilor.
Cand religia iudaica a fost interzisa in Imperiul Roman, datorita revoltelor sangeroase si planurilor sioniste de dominare a lumii, sa nu ne imaginam ca saducheii au pus mana pe coasa si pe sapa, ca sa isi castige painea. O parte dintre evrei au luat calea Persiei, unde au putut sa-si duca viata lor de bisnitari, iar altii s-au lepadat de iudaism in vazul lumii, dar pe ascuns au inceput sa unelteasca planuri de razbunare. Si cum "secta nazariteanului" nu era supusa la acelasi regim de persecutie, este limpede ca destui iudei au cautat "azil politic" sub botezul crestinismului. Revenind la soarta saducheilor si a fariseilor, este clar ca acestia, fiind stiutori ai scripturilor, si-au gasit repede loc la sanul oranduilelor bisericesti, unde au cautat sa preia controlul si sa-si impuna prostele obiceiuri. Acolo unde ajungeau piciorul apostolilor, saducheii erau imediat vaditi si tinuti in vizorul preotilor. Dar pentru ca Hristos a venit sa mantuiasca si nu sa piarda, acestia au fost pastrati in sanul comunitatii in speranta ca, intr-o buna zi, vor pricepe insemnatatea vietuirii in Hristos.
Numai ca 1% din biruinta asupra rautatii consta in alegerea facuta de inima omului. Pentru acest motiv, nadejdea de izbavire a fratilor a dat roade numai pe alocuri. In altele insa, uneltirea fariseica a supravietuit din tata in fiu, pana cand unii dintre ei au ajuns chiar preoti. Acestia s-au facut sursa de inselare, de abatere din duhul evanghelei lui Hristos, iar aceasta abatere putea fi vadita ulterior numai de catre sfintii asceti si vazatori in duh. Este vorba despre aceia care si astazi pun accent mai mult pe vechiul testament sau pe habotnicia nevointei trupesti si a luptei contra pacatelor trupesti, celor vazute de ochiul muritor. Dar la toti acestia le ramane bubele cele mai canceroase ale sufletului, caci Adam nu a fost alungat din Raiul lui Dumnezeu pentru curvie sau galceva, sau crima, ci pentru Mandrie, pentru viclenie si pentru impotrivire.
Nu exista mantuire in mandrie, nici in lacomie. Iata raspunsul la intrebarile tale... retorice. "Viata este numai cat se vede cu ochiul", iar pentru aceasta gandire bolnava nu este alta tamaduire decat prigoana.