După ce am văzut doctrina lui Augustin în materie, să vedem și poziția unui scriitor bisericesc de secol III d. Hr. precum Origen. În comentariul său la Evanghelia după Matei Origen afirmă foarte clar că apostolul Petru nu este singurul pe care Hristos a zidit Biserica; la fel cu Petru și ceilalți apostoli sunt temelii ale Bisericii lui Hristos, și nu doar ceilalți apostoli ci toți „perfecții”, toți sfinții, toți aceia care mărturisesc inspirați de Tatăl, așa cum Petru a fost inspirat de Tatăl, mesianitatea și dumnezeirea lui Iisus Hristos. Nu doar că Biserica nu este zidită exclusiv pe Petru, dar inclusiv cheile împărăției cerurilor nu sunt date exclusiv lui Petru, ci și celorlalți, iar Origen ia ca justificare momentul, consemnat în cap. XX al Evangheliei după Ioan, când Hristos suflă Duh Sfânt asupra apostolilor și le dă puterea de a ierta și de a ține păcatele. Mai mult orice creștin care mărturisește inspirat de Tatăl mărturia de credință pe care și Petru a mărturisit-o și care este imitator al lui Hristos, al Pietrei spirituale, este și el o piatră pe care este zidită Biserica lui Hristos. Cele două texte ale lui Origen, traduse în engleză, în care se poate verifica doctrina lui Origen sunt la paginile:
http://www.ccel.org/ccel/schaff/anf09.xvi.ii.v.x.html
http://www.ccel.org/ccel/schaff/anf09.xvi.ii.v.xi.html
După ce am văzut că nici un Părinte ale sec. IV – V ca Augustin nu primise prin Tradiție vreun primat petrin și papal așa cum gândesc așa zișii catolici primatul, acum vedem că
nici Origen în sec. III nu primise o asemenea invenție, o asemenea doctrină de credință precum cea inovată în sec. XIX – XX a papistașilor, o asemenea credință care este împotriva revelației și a rațiunii, o astfel de erezie vătămătoare de suflet precum cea inventată de papistași în vremurile moderne.
Trecând puțin de Origen, exegeza ortodoxă a scos în evidență falsitatea interpretării textului de la Matei XVI, 16-19 cu sensul de acordare a unui primat de jurisdicție și de putere universală apostolului Petru asupra Bisericii de către Hristos, prin interpretarea versetelor de la Matei XX, 20-28, unde are loc „cearta” pentru întâietate, solicitarea mamei lui Ioan și Iacob pentru ca fiii ei să stea la stânga și la dreapta lui Iisus în împărăția Sa, interpretare de unde se vede clar că dacă interpretarea textului de la Matei XVI ar fi cea romano-„catolică”, atunci ceilalți apostoli nici măcar nu și-ar mai fi permis să emită vreo pretenție la vreo întâietate, „bineștiind” ei deja că întâietatea i-a fost deja acordată de Hristos lui Petru „de drept divin”; însuși faptul „certei” pentru întâietate sau a problemei întâietății arată foarte clar că apostolii, alții decât Petru și Petru inclusiv, nu știau nimic despre făgăduința lui Hristos făcută, chipurile, lui Petru că pe el, pe Petru, și numai pe el Își va zidi Hristos Biserica pe care porțile Morții nu o vor birui, ori că Petru ar fi avut vreo făgăduință de la Hristos de primat de jurisdicție și putere universală acordat de drept divin. (Evenimentul de la Matei XX are loc după mărturia lui Petru despre Iisus consemnată la Matei XVI.)
Tot exegeza ortodoxă a arătat clar și a scos în evidență că „piatra” pe care Hristos a zidit Biserica este credința și adevărul inspirate de Tatăl ceresc, de Dumnezeu, credința în mesianitatea și dumnezeirea lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, iar nu persoana apostolului Petru așa cum interpretează romano-„catolicii”; dacă într-adevăr Petru ar fi fost acea „piatră” atunci Hristos ar fi spus că „pe acest Petru” iar nu „pe această piatră”. Însă Hristos, după cum consemnează Ev după Matei, a folosit cuvântul „piatră”, „stâncă”, iar nu „Petru”, pentru că nu Petru este piatra, ci credința cea adevărată, credință care nu a fost mărturisită și crezută doar de Petru.
După cum am mai spus și până acum, având în vedere că revelația dumnezeiască nu a fost intermediată printr-un „singur Cap vizibil” (și care ar fi apostolul Petru), ci a fost dată prin mai mulți apostoli, spre exemplu prin Pavel, prin Ioan sau prin acel Ioan care a primit Apocalipsa, devine evident că
Petru nu a avut NICIODATĂ vreo putere întreagă și supremă de jurisdicție asupra întregii Biserici în materie de credință. Dacă Petru ar fi avut vreodată (deși nu a avut și nici papa de la Roma nu o are nici în ziua de azi decât pentru slugile lui care i-o recunosc și în granițele romano-„catolicismului”) această putere pe care o imaginează eretic papistașii asta ar însemna că în realitate Petru ar fi trebuit să fie intermediarul unic al Revelației între Dumnezeu și Biserică, fapt care este contrazis de Dumnezeu și de Sfânta Tradiție. Orice alt mesager decât Petru al revelației dumnezeiești (și au existat în mod evident și alți mesageri ai revelației) însemna și înseamnă autoritatea acelei revelații și a acelui mesager (spre exemplu Pavel sau Ioan evanghelistul sau Ioan al Apocalipsei), în fapt a lui Dumnezeu, inclusiv asupra lui Petru și asupra întregii Biserici, fapt care demontează din temelii așa zisa putere întreagă și supremă a lui Petru în materie de revelație, de credință și morală.