Despre foametea din Basarabia:
Cum a fost “organizat” genocidul prin foamete contra poporului român din Basarabia și Bucovina? Simplu, dar inuman, comisarii au măturat în toamna anului 1946 toate produsele alimentare din podurile și hambarele cetățenilor. Absolut tot, până la ultimul grăunte și există mii și mii de mărturii în acest sens. Nu importa că erai avut (adică “culac”) sau sărac. Puteai să ai în familie și 14 copii – nu erai cruțat. Antropoizii comuniști, aleși de Stalin din cei mai întunecați și mai agramați oameni, nu aveau absolut nici o milă față de români. Cine se opunea era imediat împușcat sau trimis în Gulag (la o moarte încă și mai chinuitoare). Cine încerca să fugă peste hotare, adică în România, era prins și împușcat sau trimis în Gulag. Și mai tragic – cine reușea și trecea hotarul în România era prins de bolșevicii de acolo și “repatriat” pentru a fi împușcat sau trimis în Gulag. Ba chiar și basarabenii care reușiseră să fugă înainte de 23 august 1944 erau hăituiți în România, arestați și “repatriați” în URSS, unde erau împușcați sau trimiși în Gulag.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Foametea_din_Basarabia
http://www.historia.ro/exclusiv_web/...tici-basarabia
""Cum seceta începuse din sud, din stepa Bălțului, în ținuturile din nord se mai găseau ceva roade, și țăranii au pornit într-acolo după o bucată de pâine, o fărâmă de măligă sau altceva de mâncare. Vindeau icoanele de prin casă, prosoape, covoare, lucruri din aur, vindeau orice pentru cât de puțină hrană.
Noi am avut noroc că bunelul a fost înțelept, a făcut o groapă mare de sfeclă de nutreț, a știut să dosească oleacă de pâine, am avut văcușoară și câteva oițe. Totuși, când am ajuns în primăvară, foamea a dat buzna și la noi în casă. Atunci bunelul a pregătit vreo douăzeci de piei de miel și m-a trimis cu ele în Bucovina, după hrană. Împlinisem de acum 18 ani, eram descurcăreț și bunelul avea nădejde în mine.
Împreună cu niște băietani de seama mea ne-am urcat într-un tren marfar și am ajunsla Cernăuțidupă miezul nopții. Acolo nu aveai cum să te rătăcești, fiindcă erau două curente mari de oameni: o parte se îndreptau spre orașul Sneatin, cu saci și torbe pline cu lucruri de schimbat pe de-ale gurii, iar cei mai mulți se pregăteau să plece la fabrica „Jucika”, la groapa cu jom. Eu, fiind căscăun, n-am ajuns în piața centrală din orașul Sneatin, ci luat de un curent mare de oameni, m-am trezit lângă groapa cu jom. Groapa aceea să fi avut vreo 10 metri pe 20 și era plină cu o pastă gălbuie de tăieței de sfeclă de la fabrica de zahăr de alături. Cum am ajuns acolo, un zdrahon înalt m-a și avertizat în rusește că trebuie să plătesc cinci ruble dacă vreau un loc pe marginea gropii. După ce i le-am dat, mi-a întins o bucată de talbă și m-a sfătuit să-mi aduc vreascuri, să scot jom și să coc turte să mănânc.
Tabloul pe care l-am văzut atunci nu-l voi putea uita niciodată. Plângeau și pietrele de mila sărmanilor oameni care foiau în jom ca viermii în rană! Dezbrăcați de la jumătate în jos, femei și bărbați de-a valma răscoleau în masa aceea puturoasă și căutau să ia mai de la adânc, unde jomul era mai galben. Îl luau, îl amestecau cu câte o boghiță de hurluială, făceau niște turte și le mâncau. După ce înghițeau lacom, mulți dintre ei se îngălbeneau la față, începeau să tremure, vomitau. Unii mureau acolo, pe margine, cu o boghiță de jom în mână – în loc să-și facă cruce, țineau jomul acela în mână...Cadavrele, acoperite de roiuri de muște, rămâneau acolo, dar mulțimea parcă nici nu le observa, având un singur scop: să scoată cât mai mult jom din groapă.
Acolo am văzut pentru prima dată cum oamenii goliți de credință și de conștiință ajung să își piardă și simplele instincte omenești. Roind în jurul acelei gropi și săptămâni întregi, dormind sub cerul liber, fără să se spele și să se închine Mântuitorului, unii ajungeau să se scape în pantaloni, iar alții își făceau nevoile în fața tuturor, pe mal. Groapa aceea afurisită părea să fie ultima fază de chinuri, ultima vamă pe care o treceau basarabenii.
http://www.publicatiiortodoxe.ro/blo...ermii-in-rana/