Subscriu, Cezar. M-a bucurat mesajul Patriarhului Ecumenic.

Preocuparea, tot mai intensă în ultima vreme, pentru erezii și eretici îmi lasă un gust amar. Tot mai puțin mă interesează nuanțele în care cineva își exprimă credința în raport cu ceea ce izvorăște din credința lui.

Prea suntem preocupați să ne deosebim, să ne subliniem unicitatea și adevărul în care ne aflăm, prea mult ni se pare că dușmanii sunt în afară (catolici, protestanți, masoni ș.a.), iar dușmanul din ograda noastră nu-l vedem. Mă gândesc mai ales la „starea națiunii” ortodoxe, la marea ignoranță pe care o au cei mai mulți dintre noi, ortodocșii români, și pe care alții ne-o arată cu degetul pe bună dreptate.

Astea sunt durerile mele: indiferența multor păstori față de oile lor. Ne facem catehizarea pe forum, unii altora, însă în prea multe biserici ea nu se face, preoții nu merg la casele oamenilor să stea de vorbă cu ei, să-i asculte, să-i întrebe de credință. Oamenii nu știu ce este mântuirea.

Un om bătrân și foarte cumsecade, de altfel, îmi spune că el este ortodox, se roagă și merge la biserică, însă nu crede în înviere. Iar Biblia n-o cunoaște. Alții, într-un filmuleț pe youtube, nu știau despre Crăciun și Paște decât că la primul se taie porcul, iar la al doilea mielul.

Iar astea nu sunt cazuri izolate; din contră. Ei sunt reprezentativi. Mama mea, baptistă fiind, îmi spune despre marea majoritate a ortodocșilor pe care i-a cunoscut că nu erau preocupați de mântuire, ducându-și viața în păcate. Pe mine mă dor reproșurile ei pentru că nu-i pot răspunde că nu-i așa. Cum să-i tot spun că ce a văzut ea nu e Ortodoxia? De câte ori să-i spun că marea majoritate nu e reprezentativă? Cum să o conving să vină la dreapta credință?

Și atunci, cum să nu mă bucure Patriarhul nostru, socotit de unii mason sau ecumenist, care cere preoților să-L facă pe Hristos cunoscut copiilor (și aici înțeleg că are în vedere vârsta duhovnicească)?
Să ajute Domnul să Li se facă tuturor cunoscut.