[ioanna]

Memorialul Holocaustului din Bucuresti, opera a sculptorului Peter Jacobi, recuperează în registru estetic un trecut tragic, concentrandu-se pe componenta mnemotehnica, de aducere aminte si de tinere de minte pentru noi, de nu cumva chiar împotriva noastră, atunci când suntem, eventual, frisonaţi de amnezii colective, auto-induse. Ridicat în fața clădirii fostului Minister de Interne, locul de unde au plecat ordinele pentru pogromurile din România și pentru transporturile către Transnistria, Memorialul este un adevărat loc al memoriei, un loc al timpilor stratificați , perpetuand amintirea evenimentelor trecute. Ghidat de elemente conceptuale, receptorul parcurge un traseu în care trecerea de la concret la abstract susține travaliul memoriei.



"Coloana, secvenţială şi pulsatilă (ca o îndepărtată, dar invocabilă referinţă brâncuşiană), funcţionează drept cap de perspectivă foarte lungă, încă de la Operă privind, în lungul apei. Spaţiul interior, care putea să trimită la templul ierusalimitan, măcar prin proporţiile reciproce ale laturilor, este scufundat în sol şi partea muzeală, este subterană, anturând acest loc al procesiunilor şi al amintirii de nume.

Piesele funerare prezente în muzeu sunt cutremurătoare în semnificaţia lor colectivă (au fost aduse de la Odessa să slujească drept materiale de construcţie în capitală), dar şi, apropo de relaţia monumentum-memorial, în reînvestirea cu sens tanathic a locului. În stânga, primul obiect speculează un efect de umbră care, proiectată pe planul înclinat, ne oferă amintirea unei stele a lui David deopotrivă prezentă şi absentă.


La drept vorbind, acum nu acesta este primul obiect prezent pe explanadă, ci o ineptă cabină de plastic alb, a poliţiei comunitare, căci la noi integritatea monumentelor trebuie păzită de biata autoritate publică, devreme ce nu e firească, precum grija de mormintele părinţilor. În spate (poziţia e reproşabilă, poate, în economia simbolică a memorialului), este roata frântă ce ne aminteşte că, pe aceste meleaguri tulburi, holocaustul a fost împărtăşit şi de o parte din populaţia rroma.

Printr-un efect de trompe l'oeil, calea ferată schiţată în paviment pare mult mai lungă decât este de fapt. Fără îndoială, falsa perspectivă este doar o alegorie a transporturilor către lagăre şi a timpului subiectiv asociat lor: la Yad Vashem, Moshe Saftie, arhitect al întregului complex, a imaginat acelaşi timp-limită prin suspendarea, pe o linie ferată ce duce în hău, a unui vagon de transport al evreilor spre lagărele de concentrare.


Astfel, am parcurs circular esplanada, înapoi la coloană, care, vizual, funcţionează nu doar drept capăt de perspectivă (sabotat, însă, de ciotul fostului turn Bancorex, de pe Calea Victoriei), ci şi ca balama care articulează acest loc memorial cu spaţiul urban al Bucureştilor.

Căci aceasta este calitatea esenţială a Memorialului Holocaustului: atributul de loc public dublu etajat, care primeşte şi o colecţie de obiecte, fiecare cu semnificaţia sa simbolică, dar niciunul monumental în sensul tradiţional al termenului. Dimpotrivă, aparenţa minoră a cortenului, materialul din care sunt făcute acest obiecte şi cu care sunt placaţi şi pereţii coborâtori ai muzeului de la subsol, este încă un element în plus în pledoaria împotriva grandilocvenţei.

Există un cuvânt englezesc care caracterizează memorialul: subdued. Retras (nu modest), elegant (fără exhibiţiile de la memorialul lui 1989, de pildă), cu spaţiu interior (ca şi memorialul de la Sighet, dar fără referinţa apăsat-religioasă de acolo), până şi verticala coloanei este un serviciu adus oraşului mai degrabă decât un gest auto-centrat, ca la acelaşi memorial al lui 1989, cu care, inevitabil, avem a compara totul).



Parcurgând esplanada, îmi aminteam critica caraghioasă a unui ONG, care reclama desfiinţarea unui scuar şi, deci, sacrificarea de spaţiu verde pentru amplasarea acestui necesar (şi îndelung amânat) memorial. Or, dimpotrivă: acesta este un loc salvat, un loc nou şi bun al Bucureştilor lipsiţi de spaţii publice adecvate. Vă mulţumesc, domnule Peter Jacobi, ca locuitor al acestei capitale zălude, pentru că l-aţi imaginat pentru noi ca pe orice alt memorial bun: deopotrivă calm şi neliniştitor în semnificaţii ". (Augustin Ioan)


sursa:
http://atelier.liternet.ro/articol/9...extul-sau.html
http://www.revistaarta.ro/memorialul-holocaustului