Citat:
În prealabil postat de Ekaterina
 Nu zic nu, o ia dar nu o tine mult, poate nici nu ajunge cu ea prea departe, deoarece pe drum vede o alta mai atragatoare si considera ca un schimb ar fi oportun. Un barbat adevarat nu trebuie sa fie un visator, un blegovan si un trist, trebuie sa aiba curajul sa lupte pentru ceea ce isi doreste si iubeste. Alaturi de un afemeiat femeia va suferi tot timpul, nu va avea pic de liniste.
Si pentru ca tot am ajuns in acest punct, care sunt oare calitatile unui barbat adevarat? Va astept cu interes opiniile:) |
Aici e tragedia, afemeiatul o lasă și pleacă, dar în sufletul ei va rămâne tot restul vieții un reper. Poate că în final va ajunge să trăiască cu un luptător care-i va pansa ego-ul rănit, dar niciodată nu va pătrunde atât de adânc în sufletul ei precum primul. De ce? Probabil pentru că celebra conversație cu șarpele în Eden a avut consecințe ontologice asupra neamului femeiesc. De atunci încoace, urmașele Evei au o uimitoare capacitate de dedublare, de viețuire în două lumi complet diferite și etanșe între ele. De la Cădere încoace, femeia generică a rămas marcată de forța seducției șarpelui și inconștient, o caută în fiecare bad guy pe care-l întâlnește.
Cred că apostolul Pavel, un mare psiholog (pe lângă celelalte calități ale sale) a intuit dimensiunea abisală a acestei rupturi. Toată posteritatea paulină, creștină sau nu, a primit cu stupoare faimoasa zicere "bărbatul să iubescă și femeia să se supună"... și eticheta "vas slab" aplicată "eternului feminin". Păi cum, chiar polul afectiv al naturii umane să nu iubească? Da, ar răspunde Pavel, fiindcă femeia nu știe niciodată cu adevărat ce sau pe cine iubește atunci când iubește. Și dracu știe cel mai bine cum să se folosească de acestă breșă în afectivitatea femeii pentru a-și face lucrările în lumea oamenilor.