Citind cele scrise e Emilia, mi-am amintit de cele povestite de un prieten, care s-a spovedit in Muntele Sfant. Parintele acela l-a intrebat daca uneori simte o tristete adanca, fara sfarsit, care vine din senin. Acela a raspuns ca nu. Urmatoarea intrebare a fost daca uneori simte o bucurie uriasa, incat sa simta ca tot universul se cuprinde in sufletul lui, si de bucurie sa simta ca-i dau lacrimile. Raspunsul a fost tot nu. Parintele i-a spus: " atunci nu esti pe drumul cel bun".
Uneori tristetea duce la deznadejde, de aceea e periculoasa. Cel mai potrivit leac e rugaciunea cu nadejde, acea nadejde (" cred,Doamne, ajuta necredintei mele") cum ca Dumnezeu e acolo cu noi, ne aude, ne sprijina si daca noi voim sa-L lasam ca voia SA sa se implineasca in ceea ce ne priveste. Voia Sa e ca noi sa simtim in tot pasul bucuria Nasterii si Invierii Lui.
deci, Hristos a Inviat, stergeti lacrimile si bucura-te de fiecare fir de iarba, de fiecare norisor de pe cer, de fulgi si stropi de soare. Toate cu intelepciune le-a facut!
|