Nasa le spuse finilor:
- De când m-am maritat, niciodata nu am cautat numai sporirea mea duhovniceasca, fara sa tin cont de sotul meu. Ci întotdeauna am cautat sa fie el folosit, si apoi am tinut cont de mine.
- Cum adica? întreba finul.
- Când cumparam vreo carte duhovniceasca, nu o citeam eu prima, ci îl lasam pe el sa o citeasca mai întâi. Pentru ca daca doi oameni se iubesc, bucuria lor este sa vada ca celuilalt îi este bine. Si sotul meu s-a purtat la fel cu mine. Daca în vreo sâmbata seara mai era treaba de facut în casa, nu pleca singur la vecernie, lasându-ma pe mine sa muncesc. Ci ma ajuta la treaba, si plecam împreuna. Sau, daca din când în când îsi dorea ca într-o sâmbata seara sa mergem la o piesa de teatru, în loc sa mergem la vecernie, îi faceam pe plac, desi as fi preferat sa merg la slujba. Dar la fel se întâmpla când îl rugam sa mergem la vreun concert, si, desi el ar fi preferat vecernia, venea cu mine. Duhovnicul nostru ne-a spus ca, nefiind vorba de liturghie, la care mergem în fiecare duminica, la vecernie putem lipsi din când în când.
- Dar e mai important teatrul decât vecernia?
- Nu, în nici un caz. Când putem vedea piesa duminica seara, sâmbata venim la vecernie. Dar concertele nu se prea repeta.
- Si de ce va lasa parintele?
- Pentru ca vrea sa ne fereasca de ispita formalismului în care cad unii care vin la slujba ca la armata si o asculta ca niste soldati. Slujba e un moment de comuniune cu Dumnezeu. Or, comuniunea are nevoie si de libertate, altfel se ajunge la rutina. Si dupa osteneala unei saptamâni, ne prinde bine un moment de respiro. Parintele ne-a spus ca în timp s-ar putea sa iubim atât de mult vecernia, încât sa nu ne mai trebuiasca nici teatru, nici concerte. Dar nu ne-a impus nimic. Nu despre asta vroiam sa vorbesc, ca oricum nu de multe ori lipsim de la vecerniile de sâmbata. Ci despre faptul ca în viata de familie, în care cel mai important lucru este sporirea duhovniceasca a sotilor, fiecare trebuie sa tina seama si de starea celuilalt. Nu îti poti duce sotul sau sotia în cârca, cum ai duce un cadavru. Ci trebuie ca amândoi sa priveasca urcusul duhovnicesc ca pe comoara cea mai de pret.