[dobrin7m]

În prealabil postat de Ana Tr.

Foarte frumos ce a scris acest parinte. Adesea folosesc citate din scrierile dumnealui. Insa, oamenii nu mai sunt ca acum 2000 si ceva de ani. Cred ca sunt si cazuri in care viata monahilor este foarte stricta in general si cazuri in care doar la inceput, de ex cand esti frate/sora e mai greu. Iar daca vreti parerea mea, viata in lume poate fi mai grea decat cea monahala. Daca ma credeti eu am plans pentru cei care aleg aceasta cale, pentru ca m-am gandit la mine ca nu as putea sa traiesc fara ai mei dar din moment dat ce unii nu renunta inseamna ca nu este rau acolo, ba mai mult traiesc tot ca intr-o familie, poate unii dintre ei si in familie au fost singuri doar cu Dumnezeu, si eu uneori ma simt asa... Mie imi place in schimb ca manastirea unde merg eu a ajutat tineri sa faca scoala (teologie), pentru mine faptele bune sunt foarte importante.

Probabil datorita varstei tinere pe care o ai nu ai destula rabdare. Daca aveai rabdarea sa intri pe link si sa citesti tot articolul vedeai ca e nelalocul ei sa spui ca nu mai suntem acum 2000 ani. Cu siguranta ca si cel care a scris acest articol stie asta. Am sa mai postez acum un mic citat din articolul respectiv poate asa il citesti. Scuze celor care au citit articolul din link.

"“Bine,” vor zice unii, “şi celor căsătoriţi li se cere să fie în toate celelalte asemenea călugărilor. Dar cum poate fi asta? În ce fel poate un laic să fie asemenea călugărului? Cum poate mireanul (laicul) să imite pe monah?”

Ca să răspundem la aceste întrebări, trebuie să clarificăm mai întâi care sunt elementele specifice vieţii monahale. Mai întâi, monahul face trei voturi: de castitate, de sărăcie şi de ascultare. Acestea sunt răspunsul lui la sfaturile evanghelice, şi urmarea acestor sfaturi reprezintă nu o perfecţiune mai mare, ci o cale mai uşoară către perfecţiune (Sf. Toma de Aquino, Summa Theologiae, IIa IIae, q. 184).

Cei căsătoriţi “vor trebui ca, din pricina greutăţilor legate de căsătorie, să-şi dea mai multă osteneală dacă vor să se mântuiască”, deoarece “cel dezlegat aleargă mai iute decât cel cu picioarele legate” (3).
Totuşi, deşi pentru cei căsătoriţi drumul spre perfecţiune este mai dificil, el nu este imposibil, iar “dacă unii găsesc în căsătorie o poticnire, să afle că nu căsătoria este o piedică, ci mai curând libertatea lor de opţiune pe care o folosesc rău în căsnicie” (4).
Pe de altă parte, esenţa celor trei voturi monahale se regăseşte şi în căsătorie: există o castitate specifică vieţii de cuplu (care cere curăţia inimii exprimată prin fidelitate, înfrânare periodică, deschiderea spre procreaţie, etc.); există o sărăcie cerută şi celor căsătoriţi, care trebuie “să se folosească de lumea aceasta ca şi cum nu s-ar folosi deplin de ea”, “ca şi cum n-ar stăpâni” (I Cor. 7: 30-31), adică trebuie să-şi păstreze inima dezlipită de cele trecătoare; şi există o ascultare specifică familie, întrucât soţilor li se cere să se supună unul altuia (Ef. 5: 21), şi în mod deosebit soţiilor li se cere să se supună bărbaţilor întru totul (Ef. 5: 24).

În toate acestea monahii pot fi aşadar un model pentru cei căsătoriţi, o icoană permanentă a spiritului evanghelic, o amintire neîncetată a faptului că suntem în lume, dar nu suntem din lume (In. 17: 11; 14), deoarece am murit lumii şi viaţa noastră este Hristos (Col. 3: 3-4).Alte elemente esenţiale vieţii monastice sunt rugăciunea asiduă (personală şi comunitară), lectura cărţilor religioase (Sfânta Scriptură, Vieţile Sfinţilor, scrierile sfinţilor, etc.) asceza, pocăinţa, tăcerea şi eventual misiunea. Evident, şi aceste elemente se regăsesc în viaţa de familie. Rugăciunea, fiind “respiraţia sufletului”, este vitală oricărui creştin, şi ea nu trebuie să se limiteze la câteva momente pe zi, ci trebuie să fie neîncetată. După cum spuneau Părinţii, “cine se roagă numai atunci când se roagă nicidecum nu se roagă”. De aceea, Sf. Maxim Mărturisitorul, încercând să stabilească pentru laici un echivalent al contemplaţiei monastice, vorbeşte despre trăirea “sentimentului neîncetat al nevăzutei apropieri” (5), sau, ca să folosim cuvintele Sfântului Laurenţiu al Învierii, “practica neîncetată a prezenţei lui Dumnezeu”.
De asemenea, familia trebuie să se roage şi împreună, asemenea comunităţilor monastice. “Cei ce se roagă împreună rămân împreună”, şi această unire nu poate fi nicicum mai deplină decât atunci când membrii familiei se împărtăşesc cu Hristos din Sfânta Euharistie.Nu voi continua să vorbesc despre regăsirea celorlalte aspecte ale vieţii monastice (lectura religioasă, asceza, pocăinţa, tăcerea şi misiunea) în viaţa celor căsătoriţi, deoarece nu cred că acest lucru prezintă dificultăţi pentru cititor."

http://www.schituldarvari.ro/index.p...vatatura&id=88

Acum as mai vrea sa iti spun, ca se vede ca nu esti trecuta prin viata, esti prea tanara, dar ar trebui sa iti reamintesc ca parintii de pilda nu traiesc o vesnicie si va veni clipa cand ne vom desparti de ei. Eu am constientizat mai bine aceasta cand a murit tatal meu. Sentimentul ca nu il voi mai vedea niciodata si ca nu ii voi mai vorbi vreodata in aceasta viata a fost crunt. Asadar ideea ta , ca nu ai putea sa traiesti fara ai tai este extrem de falsa, ca nu vei avea incotro, ca nu ne stim viitorul si nici prin ce urmeaza sa trecem. Oare eu cand a murit tatal meu, ar fi trebuit sa beau un pumn de pastile , pentru ca nu as fi putut trai fara el? Gandeste-te mai bine la viata asta trecatoare, la veacul acesta care este "desertaciunea desertaciunilor". Toate sunt schimbatoare pe acest pamant inclusiv trupurile noastre, viata noastra pamanteasca, care trece, se scurge. La tinerete nici nu ne dam seama de asta.

Am sa ma mut pe threadul cu viata monastica sa vorbim un pic despre viata de familie si cea calugareasca. daca voiesti bineinteles.