Citat:
În prealabil postat de cristiboss56
RUGĂCIUNEA PĂRINTELUI ARSENIE BOCA
Doamne Iisuse Hristoase,
ajută-mi ca astăzi toată ziua
să am grijă să mă lepăd
de mine însumi,
că cine știe din ce nimicuri
mare vrajbă am să fac,
și astfel, ținând la mine,
Te pierd pe Tine.
Doamne Iisuse Hristoase
ajută-mi ca rugăciunea
Prea Sfânt Numelui Tău
să-mi lucreze în minte mai repede decât fugarul pe cer,
ca nici umbra gândurilor rele
să nu mă întunece,
că iată mint în tot ceasul.
Doamne, Cela ce vii în taină
între oameni, ai milă de noi:
Că umblăm împiedicându-ne
prin întuneric,
patimile ne-au pus tină
pe ochiul minții,
uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind
inimile noastre
și toate împreună au făcut temnița
în care Te ținem:
Bolnav, Flămând și fără haină.
Și așa risipim în deșertăciuni
zilele noastre,
umiliți și dosădiți până la pământ.
Doamne, Cela ce vii în taină
între oameni, ai milă de noi:
Vino și Te sălășluiește întru noi, împreună cu
Tatăl și cu Duhul,
precum ai zis
că Duhul Tău Cel Sfânt
Se roagă pentru noi
cu suspine negrăite, când graiul
și mintea noastră
rămân pe jos neputincioase.
Doamne, Cela ce vii în taină
între oameni, ai milă de noi:
Că nu ne dăm seama
ce nedesăvârșiți suntem,
cât ești de aproape
de sufletele noastre
și cât Te depărtăm
prin minciunile noastre.
Ci luminează lumina Ta peste noi
ca să vedem lumea prin ochii Tăi,
să trăim în veac prin viața Ta,
Lumina și Bucuria noastră,
Slavă Ție! Amin.
|
s-ar părea că Părintele avea dreptate....„Imi pare rau de voi ca sunteti slabiti in credinta. Veți cădea din cauza fricii. Frica-i de la diavol; nu vă fie frică pentru a va salva sufletele. Vor veni vremuri foarte grele, dar toate sunt ingaduite de Dumnezeu, Care este tovarașul de drum al fiecaruia, de la naștere pana la moarte. Imi pare rau ca sunteți cei de pe urmă. Vă vor cerne. Vor pune impozite, taxe si alte ingradiri. Vor lua totul! Trebuie sa ne intarim spiritualiceste, ca altfel viata noastră este moarta, chiar daca ne merge numele ca traim. Luați exemplu de la Stefan cel Mare, care cu o mână de oameni întariți spiritualiceste, ținea pe tătari la Nistru si pe turci la Dunăre”.
îți răspund cu o altă Rugăciune:
O, Maică Sfântă a vieții mele, spre tine ochii mei privesc
Și dintr-a lumii valuri grele, pe tine Maică, Te zăresc.
Ajutor, Maică Fecioară,
Ajutor, dă-mi ajutor!
Sunt robul tău care te roagă,
Maică Fecioară,
Ajutor, dă-mi ajutor!
Între necazuri neîncetate, în chin și patimi eu mă frâng,
Rănit de patimi și păcate, privesc cu dor la Cer și plâng.
În Cer m-așteaplă Sfinții îngeri, m'-așteaptă Ceata Drepților.
Iar eu pe valea cea cu plângeri petrec străin și călător
În Cer un Tată Bun mă cheamă. în Cer e Dulcele lisus, În Cer ești Tu, iubită Mamă, deci locul meu e-n Ceruri, Sus.
Primejdii multe mă-'mpresoară, ispitele mă strâmtoresc,
Tu ești nădejdea mea, Fecioară: spre tine ochii mei privesc!
Din zori de zi și până-n noapte, trăind mereu te voi chema.
Nu mă lăsa Maică Fecioară, nădejdea mea. Nu mă lăsa!!