[cristiboss56]

Multumesc , frate Ioan , pentru precizarile tale binevenite , si sunt convins ca a fi "ortodox pana la capat " , nu inseamna nici pe departe a fi indiferenti de suferinta noastra , caci B.O.R. nu inseamna numai Patriarhul Romaniei si Sfantul Sinod , ci B.O.R suntem noi toti cei care marturisim un Crez la fiecare Sfanta Liturghie , un Crez care ne obliga , nu sa fim farisei si formali in credinta noastra , umbland dupa cuvinte mieroase , pline de "iubire" si "iertare" , impartind in stanga si dreapta faramituri din scrierile Sfintilor Parinti , acoperind cu buna stinta ratacirile noastre a celor din B.O.R. Cui ii este frica de "lupta" si de ispite , e semn evident de lasitate , caci credinta noastra nu-i presarata cu lozinci , cu flori , si cuvinte mieroase , ci dinpotriva , iar atitudinea asta "suparacioasa " denota multa mandrie din partea noastra . Trebuie sa-l accepti si pe cel ce-ti canta , si pe cel ce te huleste , altfel credinta nu-i decat pulbere si praf , citate , linguseli fara acoperire , minciuna , o pacaleala continua , pe care unii o numesc ortodoxie !
Nu asta-i ortodoxia , e doar o inselare , o fata morgana , o pierdere de timp !
Dar daca tot veni vorba despre citate , scrieri , iata un cuvant al Parintelui Iustin Parvu pentru cei care inca nu au inteles in ce vremuri traim :
<<Ortodoxia si neamul nostru au coexistat incă din primele veacuri ale crestinismului si de atunci ortodoxia a fost sufletul acestui neam. De aceea noi am si dăinuit in istorie cu demnitate pană astăzi, datorită binecredinciosilor nostri voievozi si tuturor mărturisitorilor si rugătorilor acestei tări, care au preferat mai bine să moară decat să vandă credinta predată nouă de Sfantul Apostol Andrei si au fost totdeauna constienti că aceasta este cinstea si puterea neamului, si nu altceva. Datorită faptului că am păzit credinta nevătămată mai rezistă acest neam in istorie, acum.

Dragi credinciosi, vă aduc in atentie faptul că de noi depinde soarta acestui neam, de noi depinde predania pe care o vor mosteni fiii fiilor nostri, de noi depinde mantuirea acestui neam. Invătati de la eroii si martirii nostri cum s-au luptat să ne păstreze nouă, celor de azi, invătătura strămosilor nostri. Ei nu au tăcut, dragii mei, niciodată cand a fost vreme de mărturisire, cand vrăjmasii ortodoxiei năvăleau asupra credintei noastre. Chiar dacă multi au tăcut, mari oameni de stat, mari fete bisericesti, poporul credincios nu a tăcut, totdeauna s-au găsit oameni de valoare, investiti cu putere de sus, care să mărturisească adevărul.

Ceea ce se intamplă astăzi in viata noastră bisericească este foarte grav, nu este lucru lipsit de importantă. Nu trebuie să trecem indiferenti pe langă problemele cu care se confruntă Biserica noastră. Sfintii Părinti asa ne invată, că atunci cand credinta ne este primejduită, porunca Domnului este să nu păstrăm tăcerea si nimeni nu este indreptătit să zică idar, ce, eu sunt prea mic, cine sunt eu să mă amestec in problemele Bisericii"i Nu, dragii mei, Sfintii Părinti ne invată că dacă noi vom rămane nepăsători si vom tăcea, pietrele vor striga. Este necesar să ne cunoastem catehismul, canoanele si invătătura Bisericii noastre. Pentru că uitati ce se intamplă - trecem indiferenti pe langă un gest precum al acestui ierarh, care a indrăznit să treacă cu atata usurintă peste stavilele puse de dumnezeiestii Părinti si anume să se impărtăsească cu cei ce au apostat, pentru că greco-catolicii au fost si răman schismatici, afurisiti de Biserica Ortodoxă.

Vedeti dumneavoastră acumi Aceste vremuri sunt mult mai dificile, pentru că ei acum incearcă să ne amăgească prin căi diplomatice, politicesti, să ne stirbim credinta, unindu-ne ca intr-o hora unirii cu toate credintele eretice. Sărmanii greco-catolici, ei nu au făcut decat să cadă in plasa papistasilor, să fie o unealtă a lor, chiar dacă ei nu sunt constienti de lucrul acesta. Nu avem nimic cu bietii greco-catolici, ii lăsăm să se roage linistiti in bisericile lor, dar să nu atenteze la bisericile si credinta noastră. Noi ii respectăm pe toti, noi nu am purtat niciodată un prozelitism asa cum a purtat Biserica Catolică, noi nu am impus niciodată cu forta credinta noastră, nimănui.

Cu totii stim cat au suferit ortodocsii nostri din Ardeal in timpul uniatiei. Cate falsuri, cată miselie, cată necinste! Acestea au fost dintotdeauna metodele romano-catolicilor. Ce incredere putem avea noi in eii Ce unire si amestec să avem noi cu eii Nu vedeti unde a dus tot acest ecumenismi Am ajuns să pătăm fata ortodoxiei prin acest act necanonic al Mitropolitului Nicolae Corneanu. Numai durere si suferintă au adus papistasii neamului nostru. Dusmanii adevărului vor cu orice pret să ne compromită. Ei nu mai vin să te atace direct, ca in alte vremuri, ci vin cu viclenie, cu inselătorie. De aceea si Mantuitorul ne spune să ne păzim de lupii cei in piei de oi si că vor veni invătători mincinosi. Ce incredere să avem noi in acest ecumenism, cand, asa cum spune si Părintele Stăniloae, romano-catolicii au făcut din problema reunirii bisericilor un obiect de targuială confesionalăi Pe ei prea putin ii interesează să fie in adevăr, la ei primează suprematia papei. Toate incercările de unire din istoria Bisericii nu au făcut altceva decat să agraveze si mai mult neintelegerile dintre Apus si Răsărit; au dus si la mai mari neintelegeri si politice si economice si militare. Au căutat permanent să se extindă asa după cum au obiceiul si pană astăzi, căci papalitatea nu este altceva decat coroana marelui imperiu roman, asa cum spuneau ei că papa este soarele, iar impăratul este luna.

Cate suferinte si umilinte au răbdat bietii romani ardeleni, pentru că nu erau lăsati să-si săvarsească in liniste cultul lor, liturghia lor. Dar nu au stat nepăsători, au mărturisit alături de Sfintii Visarion, Sofronie si Oprea. Acestia să fie pildă pentru noi. Iată cată durere si curaj in acelasi timp reiese din cererile lor către regina Maria Tereza:
Iată noi, tăranii din principat, facem de stire Măriilor Voastre, anume din acest judet al Hunedoarei, al Albei, al Zarandului, impreună cu scaunele cele mai indepărtate, despre acest lucru, că noi asa poftim de la cel mai mare, pană la cel mai mici Toate neamurile isi au legea lor, si au pace in legea lor. Si proorocul Moise a dat legea jidovilor si ei o tin in pace, iar noi suntem prigoniti neincetat pentru legea noastră. De ce nu ne dati pace ca să ne odihnimi De ce să dăm unitilor bisericile, pe care bietii de noi le-am zidit, cu cheltuiala si cu mainile noastrei Nu, niciodată pană ce suntem vii! Dar să fim scurti, cinstiti domni: cand va sosi episcopul si stăpanul legii noastre si va face judecată asupra bisericilor, care să se dea unitilor, le vom da; pană atunci insă nu. Căci e păcat mare să rămană bisericile inchise in acest post. Nu-i cu cuviintă, nici Dumnezeu nu vrea si nici romanii nu o ingăduie. Căci prea de ajuns ne-am rugat cu toată cuviinta, si n-am primit nici un răspuns, ca si cand niciodată nu ne-am fi rugat. Nici noi nu suntem vite, cum cred Măriile Voastre, ci avem biserica noastră. Iar bisericile nu de aceea sunt clădite, ca să rămană goale, si nici noi nu ne vom mai inchina in grajduri, ci ne vom duce la biserici, ca să ne rugăm acolo si ca să nu rămană goale.

Vedeti cum a supravietuit ortodoxiai Prin darza rezistentă a poporului, a clerului si a monahilor. De la inceput ei s-au folosit de conducători slabi, de ierarhi slabi, pe care i-au momit cu făgăduinte zadarnice, dar credinciosii au stat in picioare. Si ca să vedeti viclenia si perfidia lor, ascultati ce spune intr-o scrisoare din 11 martie 1701 a lui Gavril Kapy - superiorul iMisiunii de propagandă catolică in Dacia" către cardinalul Leopold Kollonits:>>
( continuare in postarea urmatoare )