Citat:
În prealabil postat de leonte
Frumoase cuvinte, dar trebuie sa punem punctul pe i si sa spunem ca rugaciunea poate da rod numai in bisericile cu traditie bizantina, sub jurisdictia unei Patriarhii. Orice rugaciune care nu e din molitvelnic este inselaciune draceasca. Poti sa ai toata curatia inimii, sa iti dai trupul sa arda, poti sa ai si dragostea sf apostol Pavel, poti sa faci toata milostenia din lume, daca este fara aprobarea unui preot ortodox tot in iad voi merge. Chiar si cea mai curata pocainta din ceasul mortii, daca nu e sub epitrafirul ortodox, omul nu este dezlegat de pacatele sale. Mila lui Dumnezeu trece numai prin Patriarhiile Ortodoxe si de acolo, pe structura piramidala a sfintei ierarhii, ajunge pana la femeia de serviciu si zilierul obisnuit.
In Gradina Raiului din care a fost izgonit Adam, cea asezata intre Tigru si Eufrat, se poate intra numai daca ai dezlegare de la un preot ortodox. Numai noi ne vom mantui, toti ceilalti se vor duce in Iad.
|
molitfelnic= (În ritualul ortodox) Carte în care sunt cuprinse orânduielile și rugăciunile prescrise pentru conferirea sfintelor taine și a altor rânduieli bisericești, de sfințire și de binefacere;
Cred ca nu toti suntem preoti si chiar daca am fi, in rugaciunea personala nu slujim inaintea lui Dumnezeu sfintele taine. Pana la urma vamesul din Biblie nu s-a rugat din molitfelnic, si astazi toti ne rugam ca el. etc.
De asemenea, cred ca rugaciunea poate da rod pentru orice om credincios, care are o viata morala (ca duhovniceasca, daca nu e macar crestin, nu cred ca se prea poate spune) de indiferent ce religie e, cu conditia sa nu se roage unui zeu anume, numit si imaginat de el, ci acelei forte supreme care tine pamantul. Cum ii ziceau grecii, " dumnezeul necunoscut". Iar sf.Pavel : "pe acela am venit sa vi-l vestesc voua".
In rest , poate ca crestinii, si mai ales cei ortodocsi, sunt privilegiati, dar de la noi mai mult se va cere; nu cred ca toti vor merge in iad. Nu vreau sa smintesc, si Doamne fereste de asemnea idei..dar nu e 100% sigur nici ca toti cei care se sinucid vor merge in iad..Pentru ca Dumnezeu judeca, nu noi.
In articolul lui Radu Alexandru de pe site, espre omul caldicel..se vorbeste despre omul rece: cel care n-a primit revelatia dar face din fire cele bune.Si pe acela il primeste Dumnezeu. Adica pe japonez, pe indian, etc.
Crezi ca Dumnezeu ar fi atat de crud incat sa priveasca popoare intregi de pe Glob traind doar ca sa ajunga in iad si el nu ar face nimic?