Unii ucenici ai parintelui Antim, dintre cei care practicau rugaciunea lui Iisus, posteau nu numai în zilele de miercuri si vineri, ci si lunea, asa cum e rânduiala în unele manastiri în care vietuirea este mai aspra.
La unul dintre ei, la Teodor, a venit într-o zi în vizita sora lui, împreuna cu cei trei copii ai ei. A adus prajituri, ca sa manânce cu toti.
Cand serveau prajitura, a sunat cineva la sonerie. Era un baiat care venea la biserica de putina vreme, care tocmai se lasase de meditatia transcendentala si caruia parintele Antim nu îi daduse binecuvântare nici sa posteasca lunea, nici sa spuna rugaciunea lui Iisus.
Vazând ca Teodor tocmai termina de mâncat o prajitura cu frisca, s-a smintit. Si a refuzat sa manânce si el, chipurile ca sa nu se faca partas greselii lui Teodor.
Duminica dimineata, când a dat pomelnicul la biserica, s-a plâns parintelui:
- Sa stiti ca pe mine ma nedreptatiti, în timp ce pe altii îi lasati sa posteasca, chiar daca ei calca postul.
- Cine calca postul?
- Teodor.
Parintele l-a chemat pe Teodor, a vorbit cu el putin, apoi i-a spus celuilalt:
- Postul de luni nu e obligatoriu. Eu le dau unora binecuvântare sa îl tina, dar, daca e cazul, le-am spus ca îl pot dezlega. Daca Teodor ar fi refuzat sa manânce împreuna cu sora sa si cu nepotii sai, acestia s-ar fi întristat. Si nu numai ca s-ar fi suparat pe Teodor, dar s-ar fi suparat si pe Dumnezeul pe care Îl cunosc atât de putin. Daca ar fi fost miercuri sau vineri, sora lui nu ar fi adus prajituri. Sau ar fi adus de post. Dar postul în ziua de luni nu îl poate întelege. I se pare exagerare. Si Teodor, mâncând prajitura, a tinut postul dragostei. Postul nu este scop, ci mijloc.Postim ca sa iubim, nu iubim ca sa postim...