View Single Post
  #70  
Vechi 20.01.2013, 03:47:53
Laura19
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Povestea venirii pe lume a celui de-al optulea copil din familia Capsali

Povestea venirii pe lume a celui de-al optulea copil din familia Capsali, nașterea întâmplându-se acasă

Venirea pe lume a unui copil este pregătită cu cea mai mare grijă de viitorii părinți: vor să beneficieze de aparatura cea mai performantă, de spitalul cel mai renumit și, desigur, de medicul cel mai bun. De aceea, pentru mulți poate părea curată nebunie să hotărăști ca nașterea să aibă loc acasă, sub asistența unei moașe - și asta în zilele noastre, în plin centru al Capitalei, în casa unui cunoscut jurnalist: lulian Capsali. Însă cele întâmplate au fost mai insolite de-atât: Cleopatra a născut acasă moșită de soțul ei! Dumnezeu le-a purtat de grijă și astfel au mai dobândit un prunc, frumos și sănătos, al optulea în familia lor: Miriam.

- Cum ați ajuns să luați decizia aceasta, ca nasterea să aibă loc la voi acasă, asistați doar de o moașă?

Iulian Capsali: N-a fost o decizie pe care s-o fi luat de la bun început. Trebuia să naștem la Polizu, dar maternitatea a fost închisă pentru o perioadă... Și, din pas în pas, am ajuns aici. Întâi am vorbit cu o moasă, de altfel foarte cunoscută, care a fost însă reticentă - ne-a spus că ea nu asistă o naștere acasă. Dumnezeu a vrut să aflu apoi de o moașă, despre care mi-a vorbit o prietenă. Am sunat-o și ea a fost foarte deschisă. O cheamă Irina Popescu, e o tănără extraordinară, care a făcut o facultate de moașe (există așa ceva, nu știam inițial). Imediat cum am sunat-o a venit să ne cunoască, să stăm de vorbă, să vadă condițiile din casă. ..

Cleopatra Capsali: A fost foarte drăgută, ne~a vorbit despre ce înseamnă să naști acasă cu moașă. Inițial, eu nu eram chiar atât de liniștită, pentru că aveam impresia că „moașa” este acea asistentă din spital care stă pe lângă medicul ginecolog atunci când naști. Or, nu prea aveam încredere în așa ceva; dar, după ce-am vorbit cu Irina, mi-am dat seama că moașa este mult mai mult decât o simplă asistentă. Din faptul că făcuse această facultate de trei ani, din felul în care aborda problema, mi-am dat seama că este foarte competentă, că stie ce are de făcut. În plus, urma ideile unui ginecolog francez, Michel Odent, care vedea nașterea ca pe ceva normal. De fapt, chiar deviza ei este: „Naște cum simți”.

Ascultând-o, mi-am dat seama că-mi plac toate lucrurile astea: să naști acasă, în condiții obișnuite, fără stres, fără nici un fel de intervenție, să te porți firesc, să poți face ce vrei, când vrei. Mi-a mai spus că nașterea nu este o boală, ci un lucru normal. Stai la tine acasă și, când îți vine să naști, naști! Nașterea nu trebuie să devină un factor de stres. Pe mine, faptul că trebuia să mă duc la spital mă stresa groaznic. În primul rând nu știam dacă voi ajunge la timp, din cauza traficului, și nu știam nici dacă voi găsi înțelegere acolo unde mă voi duce - pentru cã, atunci când nu ai medicul tău, ești plimbat de la unul la altul, te controleaza toți rezidenții și, până la urmă, nu se uită nimeni la tine dacă nu bagi în buzunare în stânga și în dreapta N-ai nici un fel de statut. Nu mai vorbesc de mizeria din spitale, de faptul că nu poți să te duci la o toaletă, de bagajul pe care trebuia să-l fac - care, în fiecare zi, devenea din ce în ce mai mare, pentru cît în spital nu erau de nici unele. Mă mai îngrijora și că lăsam acasă o grămadă de copii, iar soțul meu urma să bată toată ziua drumurile până la spital. Ajunsesem din ce în ce mai stresată - dar nu de nașterea în sine, ci de „ambalajul” ăsta al spitalului. . .

Apoi, stând de vorba cu moasa, după tot ce mi-a povestit, începând cu teoria „Naște cum simți” - dintr-odată am simțit că am scăpat de tot stresul! Am avut incredere în ea. Mai era și experiența mea, cu atâtea nașteri dinainte...

„Naște cum simți!"


- Teoria aceasta de care aminteați: „Naște cum simți” este o teorie nouă?

Iulian Capsali: Este, de fapt, oredescoperire a tradiției și a naturalului - nu e nimic special. Deosebit este faptul că acel medic de excepție, Michel Odent, a adus argumente științifice în favoarea nașterii naturale, a dovedit că este mai sănătoasă pentru mamă si pentru copil. Pe vremuri, bunicile noastre nășteau acasă fără probleme. Bunica mea a născut la rândul ei șase copii, evident că acasă. Acum, și daca mergi la o clinică privata unde plătești foarte mult, sistemul excesiv de medicalizare a nașterii rămâne același, fără nici o participare afectivă din partea personalului. Ei participă la un act medical, nu la o naștere - și se comporta ca atare și cu mama, dar mai ales cu copilul.

Copilul este luat imediat de lângă mamă și i se taie cordonul ombilical, lucru care am înțeles că nu este firesc. Copilul este bine să mai stea puțin legat de cordonul ombilical, prin care își trage nu
numai sânge, dar și anumite substanțe care îi sunt propice. E bine să mai stea legat vreo zece minute, pentru că sunt niște celule speciale care trebuie să ajungă la el - și atunci copilul trebuie pus pe pieptul mamei, cu cordonul ombilical netăiat, să simtă căldura ei și să stea în așa-numiții „germeni materni”. El își extrage, prin mamă, posibilitatea de a supraviețui, cu o mai mare putere decât un copil care imediat este luat, i se taie cordonul și e dus într-o cameră cu alți zeci de copii!

Sistemul actual de nașteri și maternitățile de acum sunt făcute după un concept tributar dorinței Statului de a controla nașterea - cu specificitatea comunistă, unde totul era sub un control absolut. Din păcate, medicii ginecologi care au crescut și-au învățat în acea perioadă au rămas cu acest tip de raportare, de control asupra nașterii. Niciodată, în mod normal, la naștere mama nu stă culcată pe spate, așa cum stă pe o masă de control ginecologie! Mama se ajută de gravitatie, stă în general pe vine - asta ar fi poziția naturală a nașterii – iar lucrul acesta nu se întâmplă în nici un spital!

Cleopatra Capsali:
Asta pentru că mamele sunt privite ca fiind ceva ,,secundar”; în maternități, doctorul este „actorul principal”, împreună cu asistentele. Mamele nu sunt decât un ,,număr de ordine”, intră pe „bandă rulantă” - și... gata! Nu contează ce se întâmplă acolo, nu contează dacă una naște ușor, iar alta chiar are probleme. Toate sunt anesteziate, e ca o fabrică...

- Aceastã naștere ați văzut-o ca pe o experiență ieșită din comun?

Iulian Capsali: Faptul că am asistat la naștere nu mi-a creat impresia că am făcut un act cu totul și cu totul deosebit. A fost voia lui Dumnezeu. Pentru mine, asta a fost limpede de la Început; am realizat ulterior că Dumnezeu ma pregătise pentru asta... De exemplu, moașa, Irina, Îi povestea soției mele că se pot întâmpla lucruri care sunt gestionabile, cum ar fi cordonul ombilical în jurul gâtului copilului. Eu eram lângă ele, dar cu altă treabă (scriam ceva) - și, cu toate astea, am fost atent la ce vorbeau. Iar lucrul acesta m-a ajutat în momentul nașterii, pentru ca Miriam s-a născut cu cordonul ombilical in jurul gâtului si am știut sa fac față situației!
Dacă nu ascultam ce spunea Irina, n-aș fi stiut ce-i de făcut, iar copilul ar fi fost în pericol... De asta spun că n-am făcut noi un act de eroism, ci pur si simplu Dumnezeu a vrut să ni se întâmple asta și să ne dăm seama că, de fapt, să naști acasă este normalitatea. Să naști la spital, da, desigur – în cazuri speciale, când mama are diabet, hipertensiune sau altă boală gravă, dar lucrurile astea se știu deja dinaintea nașterii... Și, după ce am anunțat pe net cum a născut soția mea, am primit foarte multe mesaje de felicitare de la cunoscuți, printre care și niște prieteni din afara țării, care ne-au spus că acolo nașterea acasă, cu moașa este ceva absolut normal. Un prieten din Suedia mi-a spus că soția lui a născut acasă cu două tinere moașe, iar o prietenă din Statele Unite mi-a scris că toate femeile din parohia ei nasc acasă, cu moașa. Au fost insă și opinii contra, mult mai puține decât mă așteptam, mai ales din partea celor care idolatrizează știința., care și-au făcut din ea un fetiș.
Reply With Quote