Din nou o sa va spun punctul meu de vedere, intr-adevar cu o orientare mai mult lumeasca. O sa vorbesc in special din perspectiva femeii, pentru ca topicul a fost deschis de o femeie.
Problema vine de la standarde. Suntem urmariti inca din copilarie de niste acceptiuni general valabile impuse fie de Biserica, fie de parinti, fie de scoala, fie de prieteni sau de cultura noastra. Din cate am observat, cazul este al unei femei frumoase, inteligente, cu serviciu stabil, credincioasa practicanta.
Inca de cand este foarte mica, o fetita primeste de acasa sfaturi de genul: sa-ti gasesti un barbat frumos, destept, de familie buna, credincios, sa se poarte frumos cu tine, sa te respecte, sa aiba o cariera buna, sa faca bani, sa te iubeasca, sa te iubeasca exclusiv pe tine, sa te ia de nevasta repede etc. In doua cuvinte: Barbatul ideal pentru orice femeie. Pe masura ce creste, cand devine adolescenta, tanara domnisoara incepe sa-si creasca si ea standardele. Este constienta ca pentru a ajunge la un barbat ideal, trebuie sa fie de rangul lui. Studiaza, se aranjeaza, se cultiva, merge si la Biserica regulat, devine independenta si de multe ori obsedata de cariera. In timpul liceului cunoaste diversi baieti care o curteaza. Ii refuza. De ce? Pentru ca se pastreaza acelui barbat ideal. Stie ca nu se poate marita de la 17 ani, deoarece parintii ii vorbesc zi de zi despre celalalt mare standard al vietii: Cariera. Nu poate sa se abata de la drum. Invata, invata mult, ajunge la facultate. Acolo din nou cunoaste diversi pretendenti, dar niciunul pe placul ei. Sunt mici, sunt nehotarati, ei nu vor inca o casatorie si nici ea nu a ajuns la cariera mult visata. Nu e momentul potrivit. Termina studiile, se angajeaza, are un serviciu bun, platit bine. Si-a indeplinit primul standard, se simte deja pe jumatate implinita. Isi aduce aminte de barbatul ideal si incepe sa-l caute. Il gaseste de multe ori, dar acesta este fie deja insurat, fie intr-o relatie, fie inca instabil emotional. Se deprima. Anii trec, iar ea se apropie tot mai mult de Biserica. Obsesia implinirii ca femeie o urmareste la tot pasul. Banii nu mai au nicio valoare, vrea o casnicie, vrea copii si isi doreste asta foarte repede. Incepe sa scrie pe astfel de forumuri, cere sfaturi la preoti, la calugari, parintiilor, prietenilor. Toata lumea ii spune acelasi lucru: Ce e al tau e pus de o parte. Dar ea nu mai are rabdare. Ce face atunci? Ingroapa standardele. Isi ingroapa principiile care au adus-o pana la 30 de ani. E dispusa sa renunte la orice pentru a gasi un barbat si in niciun caz ideal. Cum cunoaste pe cineva isi exprima cu disperare dorinta de a se marita. Ii povesteste despre acatistele pe care le-a dat, despre rugaciunile facute cu ardoare, despre cat a muncit si ce este dispusa sa faca pentru un sot. Pare femeia ideala pentru orice fel de barbat. De ce nu este?
Pentru ca barbatii s-au schimbat. Ei nu mai vor femei supuse, femei care sa accepte orice pentru o casatorie foarte usor, femei nesigure pe ele si in niciun caz femei grabite. Isi pun mereu intrebarea: Ceva nu este in regula la ea, pare ideala la prima vedere, dar totusi, nimeni n-o doreste. De ce face astfel de gesturi disperate? De ce se arata atasata de mine de la inceput? De ce a ajuns sa faca rugaciuni zi de zi pentru a-si gasi un sot?
Si renunta. Renunta pentru ca nu au confirmarea societatii si a standardelor lor proprii ca acea femeie este pregatita si dorita pentru o casatorie.
Nu cred in suflete pereche, nu cred in "ce e al tau e pus de o parte", nu cred in conceptia de a cauta cu disperare un sot la Biserica sau dand acatiste. Cred ca standardele distrug viata acestor femei. Se simt puternice, sigure, independente, inteligente, in primii 25 de ani de viata. Vad ca sunt dorite si apreciate si considera ca asa va fi mereu. Dar apoi devin slabe, dominate de incertitudini, instabile emotional, capabile de a se marita cu oricine le iese in cale doar pentru a nu ramane singure.
Probabil vorba "nu lasa pe maine ce poti face azi" este mai potrivita. E bine sa deschizi ochii din adolescenta, fara a mai avea credinta ca "stii tu exact ce vrei de la viata". Chiar daca parintii tai stiu ce vor pentru tine, chiar daca si tu crezi ca stii asta, dupa o varste ajungi sa te multumesti cu ceea ce ti se ofera.
Si ca sfat pentru femeile trecute de 30 de ani si ajunse in acel prag al disperarii, eu zic urmatorul lucru: Lasati de o parte standardele, sfaturile babesti, proverbele si compatimirea de sine. Aduceti-va aminte ce femei puternice erati acum 10 ani si reveniti-va. Ascundeti-va slabiciunea si dorinta apriga pentru maritis. Rezultatele nu vor intarzia sa apara.
|