Sfaturi pentru parinti
Iata cateva sfaturi de la care puteti porni pentru a nu gresi atunci cand, de fapt, vreti sa corectati:
• Pentru a mustra copilul, luati-l de-o parte si discutati cu el intre patru ochi. Nu e bine sa-l certam in fata altora, nici macar in fata celor apropiati din familie, pentru a nu-l umili.
• Copilul trebuie intotdeauna sa inteleaga pentru ce a fost pedepsit, mai ales in cazul prescolarilor. Parintii sa-i explice cu rabdare celui mic ce a gresit si cum trebuia sa se poarte, chiar daca nu este la prima abatere de acest fel. Sa nu pedepsim niciodata copilul pentru ca „ne-am saturat si nu mai putem”. De asemenea, sa nu pedepsim copilul pentru neajunsurile pe care le are din fire (de exemplu o capacitate intelectuala limitata, sau agitatia celor cu ADHD), pentru greseli in care au fost tarati prin forta imprejurarilor, sau pentru pozne ce tin de usuratatea si impulsivitatea specifica varstei, nu de reaua vointa (de exemplu, cand un copil sparge ceva, sau strica un lucru din curiozitate).
• Purtati o discutie cu copilul pentru a-l ajuta sa-si dea singur seama ce a gresit. Acest lucru il va ajuta in continuare sa-si autoevalueze comportamentul si sa nu mai repete greselile, atunci cand se va afla in contexte asemanatoare. Nu-l intrebati niciodata pe un ton acuzator: „De ce ai facut asta?”, ci folositi intrebari care sa-l ajute sa descopere el insusi care ii este vina (de exemplu: „Mami ti-a spus sa strangi jucariile, nu-i asa? Ai facut ce ti s-a spus? Cum ai fost: ascultator sau neascultator?”).
• Explicati-i copilului ca este pedepsit pentru ca doriti indreptarea lui. Pedeapsa este eficienta cu adevarat atunci cand copilul simte ca nu a fost mustrat din rautate, sau la manie, ci fiindca orice lucru rau are o consecinta negativa fireasca si orice incalcare a unei legi aduce cu sine o „amenda”, in functie de gravitatea ei.
• Si, mai ales, nu uitati ca sa fiti si ingaduitori uneori, mai ales cand vedeti parere de rau reala din partea celui mic. Astfel, copilul va invata o alta lectie duhovniceasca importanta, aceea a iertarii. In cele din urma, sa luam aminte la faptul ca o educatie eficienta nu se face doar prin pedepse, ci prin construirea unei relatii calde, apropiate si bogate cu copilul. Iar aceasta se realizeaza alocand timp – timp pentru a sta de vorba cu el, timp pentru a face lucruri interesante impreuna, timp pentru a-l cunoaste si pentru a-i arata dragostea noastra. Cu cat ne asumam mai mult copiii prin timpul petrecut impreuna, cu atat vor primi mai usor sfaturile sau mustrarile noastre. Pana la urma, dragostea si durerea parintilor pentru caderile copiilor lor este cea care eficientizeaza cel mai bine orice act educational, si poate ca de aici ar trebui pornit totul. Dar fara o credinta vie in Dumnezeu, lucrata cu discernamant in viata de fiecare zi, lucrul acesta este din ce in ce mai greu in conditiile zilelor noastre. Sfantul Nectarie, de cate ori greseau elevii de la seminarul pe care-l conducea, nu pe ei ii pedepsea, ci pe sine, cu aspre postiri si cu nevointa. si astfel, din rusine, se indreptau si copiii pentru purtarea lor cea rea. Asadar, cand fiii nostri gresesc, sa stim ca si noi purtam o parte din vina, iar indreptarea lor depinde mult si de indreptarea noastra sufleteasca. Este si acesta un mijloc de educatie punitiva, unde insa incepem prin a ne pedepsi pe noi insine. Cand toate acestea sunt facute cu „mintea la Dumnezeu” (I Corinteni 2:l6), El se va implica cu mult mai mult in educarea copiilor nostri. E ca si cum ne-am creste copilul… impreuna cu Dumnezeu! (Revista Familia Ortodoxa)
|