Nataşa stătuse peste două săptămâni la părintele Arsenie. Întorcându-se de la Moscova, adusese un pachet de scrisori, pe care trebuia să le împartă cât mai repede la fraţi şi surori.

Timpurile erau grele şi împărţirea de scrisori era o întreprindere deosebit de primejdioasă. Mulţi dintre ai noştri fuseseră arestaţi. Părintele Arsenie nu fusese încă dus în lagăr, dar se afla, ca şi toţi ceilalţi fraţi, sub strictă supraveghere.

Casa mea, îmi spuse Nataşa, era supravegheată de securişti deghizaţi. Fuseseră chemaţi la secţie gospodina casei şi toţi vecinii, pentru instrucţiuni. Când veneam cu trenul, am băgat de seamă că doi ochi mă privesc continuu. Atenţia mi-a fost atrasă de o femeie suspectă, care mereu se învârtea în jurul meu, în tot timpul călătoriei… Ce se va întâmpla cu scrisorile, dacă mă prind? Acest lucru m-a preocupat tot timpul călătoriei, dar nu puteam să mă gândescla nimic. Mă întemeiam însă pe asigurarea dată de Parintele Arsenie în clipa despărţirii: "Dumnezeu să fie cu tine şi să te păzească. Nu te teme, toate vor ieşi cu bine". Când m-am coborât din tren nu mă mai gândeam că sunt urmărită. Mă liniştisem. Poate că era o singură închipuire produsă de frică.

În noaptea aceea am rămas la Nataşa. Până la miezul nopţii am stat de vorbă despre părintele Arsenie, despre planurile şi despre viaţa lui... Jumătate din scrisori le primisem de la el ca să le distribui.

La orele 7 dimineaţa, am ieşit din casă afară. Era Duminică. Străzile aproape pustii. Mergeam bucuroasă. O scrisoare înţeleptă a părintelui răspundea la multe din întrebările mele, risipise temerile şi întărise încrederea în sufletul meu.

Dar abia făcusem vreo 50 de metri şi am simţit că cineva merge în urma mea. M-am întors şi am văzut o femeie necunoscută. "Mă urmăreşte?", m-am întrebat fulgerător. M-am hotărât să verific acest lucru. Am mărit paşii şi m-am întors după primul colţ de stradă. Ea m-a urmat. M-am întors iarăşi la primul colţ. M-a urmat şi aici.

O sudoare rece mă scălda. Da, mă urmăreşte! Şi aveam asupra mea atâtea scrisori! Dacă mă prind voi avea pe conştiinţă o mulţime de suflete. Vai de mine! La capătul străzii m-am întors la dreapta şi am trecut de cealaltă parte a drumului. Femeia era permanent în urma mea, la distanţă de 60-70 metri.

Inima îmi bătea să se spargă. La un moment dat, m-am gândit să arunc undeva scrisorile şi să le calc în picioare. Dar dacă le găseşte? Apoi mă văzuse ieşind din casa Nataşei. M-am străduit să-mi păstrez cumpătul. Mi-am încetinit pasul. Am început să merg fără grabă şi mă rugam la Maica Domnului.

"Maica Domnului! Numai în tine îmi pun nădejdea. În ajutorul tău mă încredinţez. Ia-mă sub acoperământul tău! Mântuieşte-mă!"

Neliniştea şi frica mi-au dispărut. Sufletul mi s-a liniştit, la gândul că nu sunt singură. Maica Domnului se află lângă mine. Orice se va întâmpla va fi voia Domnului.

Pasul femeii se auzea tot mai aproape. Eu mergeam încet şi fără să mă mai gândesc unde merg. Am ajuns la o întretăiere de străzi. Mi-am făcut cruce şi am luat-o la dreapta şi atunci… Atunci văd o femeie, cam de vârsta mea, mergând lângă mine şi potrivindu-şi paşii după mersul meu. Nu-mi venea să cred ochilor. Semăna uimitor cu mine, ai fi zis că îmi era o sora geamănă. Purta aceeaşi haină, acelaşi palton, aceeaşi basma pe cap. Ba şi în mână ţinea aceeaşi geantă. Doamne miluieşte! Am aruncat ochii asupra ei. Nu puteam însă să-mi ţin privirea pentru că chipul ei era scăldat în lumină, într-o lumină stralucitoare şi neobişnuită.

Mergeam alături. Mii de întrebări năvăleau în mintea mea şi inima mi se umpluse de o mare şi străină bucurie. Paşii celeilalte femei care venea în urma mea deveniseră acum neregulaţi şi nervoşi.

La următoarea răscruce, însoţitoarea mea se întoarse şi mă privi. Lumina feţei sale aproape că mă orbea.

– Tu rămâi aici, îmi zice ea hotărât, dar liniştit. Eu merg mai departe.

M-am oprit în marginea drumului. Ea a plecat repede. "Oare visez? " m-am întrebat. Am văzut atunci un al doilea eu, identic ca formă, ca siluetă, ca haină, în toate, îndepărtându-se. Incredibil!

Femeia care mă urmărea, ajunsese deja lângă mine. S-a oprit scurt şi m-a privit chiorâş. Privirea ei, o privire întunecoasă, răutăcioasă, hidoasă, era numai îndoială şi mirare. Apoi, după o clipă de ezitare, a pornit dupa însoţitoarea mea, care iuţise pasul.

Pironită în pământ, le-am văzut pierzându-se după prima cotitură. Am rămas câtăva vreme nemişcată, ca o statuie, buimăcită, pierdută.

"M-a salvat Maica Domnului!" Trezită de acest gând, mi-am revenit. Inima mea revărsa de bucurie şi recunoştinţă pentru marea minune. M-am întors, am luat direcţia opusă. Până la orele două dupa masă predasem toate scrisorile.

Un an mai târziu am fost şi eu arestată. La interogatoriu eram stăruitor întrebată: Cine era femeia care mergea lângă mine în acea dimineaţă. Anchetatorul, un sublocotenent, chemase şi pe femeia care mă urmărise.

– "Ce să spun, tovarăşe sublocotenent, a început ea, lucru misterios. Eu am mers în urma ei şi ea se întorcea după fiecare colţ, desigur ca să-mi scape. Şi deodată, în strada Cazacof, au devenit două! Era să înnebunesc! Cele două erau identice în toate: basma pe cap, pantofi, palton, geantă…Aceeaşi haină, acelaşi mers cu capetele plecate…Nu mai puteam deosebi care era cea pe care o urmăream de acasă şi cea care apăruse pe drum. La un moment, una s-a oprit, iar cealaltă continua să meargă cu paşi mai grăbiţi. Ce să fac? Am urmărit pe cea care mergea şi ce am păţit? Zece minute am mers în urma ei şi deodată, din mijlocul drumului, a dispărut! Nu glumesc tovarăşe sublocotenent!. Da, ca şi cum s-ar fi deschis pământul şi ar fi înghiţit-o! Întrebaţi-o . Trebuie să recunoască. Să explice ea cum s-a întâmplat. Numai la circ se întâmplă aşa ceva.

Ce puteam să răspund? La fiecare întrebare a lui, răspunsul meu era acelaşi: Nu ştiu!

Mi-a tras o puternică lovitură în cap. Atunci n-am mai răbdat.

– Nu m-am ascuns nicăieri, am strigat eu, nici nu mă pricep la scamatorii sau trucaje. Maica Domnului m-a salvat. În tot timpul drumului m-am rugat, am cerut ajutorul ei…

Sublocotenentul a râs batjocoritor. Totuşi se îmblânzise şi nu m-a mai lovit. M-au condamnat la pedeapsă uşoară: trei ani exil şi interdicţie de intrare în zona de 100 km din jurul Moscovei.

Cu părintele Arsenie m-am întâlnit abia în 1958. I-am povestit întâmplarea.

– Oare ce s-a întâmplat, l-am intrebat eu. A venit însăşi Maica Domnului? A trimis pe vreo sfântă? Sau poate a poruncit îngerului păzitor să mă scoată din acea grea situaţie?

– Ce să spun? Sigur este că Maica Domnului a răspuns la rugăciunea ta şi prin această minune a izbăvit o mulţime de suflete de arestare, de închisoare, de exil. Închipueşte-ţi ce s-ar fi întâmplat dacă te prindea cu atât de multe scrisori!

Nemărginită este mila lui Dumnezeu!
Mare este Harul Prea Curatei Fecioare!


Povestire preluata de pe http://www.munteleathos.com/Pagina/A...re_neasteptata