[Mosh-Neagu]

Hm! Sunt un impatimit al tratamentului naturist, iar lamaia face parte printre altele dintre fructele "de rezistenta" ale arsenalului detoxifierii. Dar de aici si pana la a crede ca o biata limonada "rezolva" problema cancerului mi se pare o speranta mult prea desarta pentru un om aproape deznadajduit. Dimpotriva, consumat zilnic pe termen indelungat, provoaca sangerari intestinale si chiar hemoragii. VORBESC DIN EXPERIENTA PERSONALA!
Nu sunt adeptul niciunui remediu bazat pe citostatice, cobalt sau habar n-am ce alte gaselnite dintre cele recomandate la ora actuala in cadrul oncologiei. Chiar daca dau "ceva" rezultate, mai devreme sau mai tarziu, boala reapare cu o forta mult peste asteptari. Dar Dumnezeu nu ne lasa chiar neajutorati, ci ne da anumite sanse, ce-i drept mult mai putin comode decat suportarea unor sedinte si efectele lor imediate... Ca sa eliminam otrava din sange, trebuie sa inchidem intrarea produselor nocive si sa ne alimentam 100% natural. Ori, pentru a amagi gustul, nu-i lucru usor. Unii pot inghiți orice, dar altii prefera sa moara, decat sa trebuiasca sa manance un amestec de tărâțe cu mere rase si cate altele, deloc agreabile atat la vedere cat si la gust.
Si apopo de efecte, dac-ar fi sa comparam lămâia cu tărâțele de grau (preferabil cele din recolte neierbicidate sau tratate genetic, sau, cumparate din magazinele Plafar) nu lămâia este cea care face minuni, ci tărâțele.
E greu pentru cel bolnav sa ia decizia potrivita. De cele mai multe ori el incerca sa se agate de orice, iar acest "orice" nu reprezinta intotdeauna "salvarea". Ca o ironie a sortii, cei care ar trebui sa fie in slujba bolnavului, ii ascund din anumite motive lucruri esentiale, ori pentru ca se incred prea mult in ceea ce fac ei, ori pentru ca nu cred in..."altceva" inafara mediului lor de cercetare. Putini medici agreaza terapia naturista, iar acei care o accepta, au trait ei insisi experiente personale care i-au convins. De obicei acestia sunt medici in varsta, inteleptiti de timp, nu de facultate!
Oricum, nu putini au fost bolnavii care "s-au intors de la groapa", bulversandu-i pe medicii consacrati altor metode terapeutice. Vindecarea difera de la om la om si de fiecare data este voia lui Dumnezeu. Pana la urma, orice vrem sa facem, trebuie sa punem suflet si sa credem ca reusim. Daca incercam sa ne adunam, si sa gasim pace in suflet si in jur, jumatate din vindecare este deja rezolvata. Dimpotriva, unde e mult stres si neincredere, nici cel mai bun tratament nu va da roade.
Stiu, dincolo de vorbe, fiecare bolnav vrea concret, negru pe alb, cuvant cu cuvant acel tratament "minune" care sa-l faca bine si pe care el sa se focalizeze cu toate fortele ca sa se vindece. Dar asta depinde de extrem de multi factori: natura bolii, loctia in organism, varsta, chiar si caracterul... Ca sa nu mai vorbim de ceea ce e esential: relatia cu Dumnezeu!! In multe dintre cazuri, impartasirea cu nevrednicie, starneste adevarate furtuni care odata pornite, greu le mai putem opri!
Multi care scapa din astfel de boli, sunt in stare sa cada in genunchi in fata celor prin care s-au vindecat, cand de fapt meritul il are doar Dumnezeu. El oranduieste cui ii mai ofera o sansa si cui nu. Tot catre El trebuie sa ne indreptam gandurile si inainte de a beneficia de "sansa"! Si atunci, fara nici o explicatie, "informatia utila" sau "salvatorul", apare in viata noastre pur si simplu! Nu medicul, nu terapeutul, nu preotul sau monahul face minuni, ci Dumnezeu. Acesti oameni prin care Dumnezeu lucreaza, exista in imediata noastra apropiere, dar inca nu ne-a fost dat sa-i vedem! Poate fiindca nu meritam inca! Sa ne ajute Dumnezeu ca prin lacrimile noastre si a celor care ne iubesc, sa-si faca Dumnezeu mila cu noi!