Scrisoarea Sfântului Ignatie ( partea a doua a scrisorii )
Scrisoarea Sfântului Ignatie către o cucoană care nu accepta că sunt „mulți chemați, puțini aleși” și că aleșii sunt tocmai adevărații ortodocși ( II )
Îngăduiți-mi să vă expun gândul nostru. Evanghelia, altfel spus învățătura lui Hristos, sau Sfânta Scriptură sau Sfânta Biserică Universală ne-a descoperit tot ce poate ști omul despre mila lui Dumnezeu, ce întrece orice cugetare, ce este mai presus de orice capacitate omenească de pătrundere, rămânând inaccesibilă pentru înțelegerea oamenilor. Deșartă e rătăcirea minții omenești când caută să-L pătrundă pe nepătrunsul Dumnezeu ! Când caută să explice inexplicabilul, să-L supună considerațiilor sale… pe cine? Pe Dumnezeu! O asemenea întreprindere e o întreprindere satanică!… Tu, care te numești creștin și nu ai habar de învățătura Iui Hristos! Dacă din această învățătură harismatică, cerească, nu ai învățat că Dumnezeu este incomprehensibil, du-te la școală si trage cu urechea să auzi ce învață copiii! Lor profesorii de matematică le explică, în teoria infinitului, că infinitul, ca mărime nedeterminată, nu se supune acelor legi cărora li se supun mărimile determinate – numerele, că rezultatele operațiilor cu el pot fi total opuse operațiilor cu numerele. Iar tu vrei să determini legile acțiunii milei lui Dumnezeu si zici: asta e conform cu El – asta îi repugnă! E conform sau nu e conform cu rațiunea ta! Cu noțiunile si cu simțurile tale! Urmează din aceasta că Dumnezeu e obligat să înțeleagă și să simtă cum înțelegi și simți tu ? Dar tocmai asta și pretinzi tu de Ia Dumnezeu! Iată cea mai nesăbuită și mai pe deplin trufașă întreprindere! Nu învinui dar judecățile Bisericii de lipsă de bun simț și de smerenie: asta e lipsa ta! Ea, sfânta Biserică, nu face decât să urmeze neabătut învățăturii lui Dumnezeu despre lucrările lui Dumnezeu cele descoperite ei de către Dumnezeu însuși!
Copiii ei adevărați merg după ea cu supunere, luminându-se cu credința, călcând în picioare rațiunea trufită ce se răscoală asupra lui Dumnezeu! Credem că putem ști despre Dumnezeu numai ceea ce Dumnezeu a binevoit să ne descopere! Dacă ar exista un alt drum către cunoașterea de Dumnezeu, un drum pe care 1-ar putea deschide mintea, cu propriile ei sforțări, nu ne-ar fi fost dată descoperirea dumnezeiască. Ea ne-a fost dată însă pentru că ne este strict necesară. Deșarte sunt dar și mincinoase propriile autocugetări și rătăcirile minții omenești. Dumneavoastră ziceți: „ereticii sunt aceiași creștini ca și noi”. De unde ați scos una ca asta ? Doar poate vreunul care se numește creștin și nu știe nimic despre Hristos, datorită nemărginitei sale ignoranțe se va arăta de acord să se recunoască tot atât de creștin cât și ereticii, fără să deosebească sfânta credință creștină de puii blestemului, de ereziile hulitoare de Dumnezeu. Altfel judecă cu privire la acestea adevărații creștini! Numeroasele soboare de sfinți au primit cununa muceniciei, au ales mai degrabă cele mai crâncene și îndelungi chinuri, închisoarea, exilul decât să-și dea acordul la părtășia cu ereticii în învățătura lor hulitoare de Dumnezeu.
Biserica a recunoscut întotdeauna erezia ca un păcat de moarte, a recunoscut întotdeauna că omul molipsit de boala groaznică a ereziei e mort sufletește, străin de har și de mântuire, fiind în comuniune cu diavolul și cu pieirea lui. Erezia e mai degrabă un păcat diavolesc decât omenesc; ea este fiica diavolului, născocirea lui, e o nelegiuire apropiată de închinarea la idoli. Părinții numesc adesea închinarea la idoli nelegiuire, iar erezia – rea credință, în închinarea la idoli diavolul își ia sieși partea dumnezeiască de la oamenii orbiți, iar prin erezie el îi face pe acești oameni orbiți părtași ai păcatului său de căpătâi: hula de Dumnezeu. Cine va citi cu atenție „Faptele apostolilor” se va convinge ușor de caracterul pe de-a-ntregul satanic al ereticilor. El va vedea îngrozitoarea lor fățărnicie, trufia nemăsurată, va vedea un comportament alcătuit din minciună neîntreruptă, va vedea cât sunt de robiți celor mai diferite și josnice patimi [...]. Cu deosebire se remarcă la ei ura neîmpăcată către fiii adevăratei Biserici [...].
Erezia se conjugă cu încrâncenarea inimii, cu o groaznică întunecare si stricare a minții, erezia se menține cu încăpățânare în sufletul molipsit de ea și cât de trudnică este vindecarea omului de această infirmitate ! Orice erezie conține întrînsa hula împotriva Duhului Sfânt: fie hulește o dogmă a Duhului Sfânt, fie o lucrare a Duhului Sfânt, dar neapărat hulește Duhul Sfânt. Esența oricărei erezii este hulirea de Dumnezeu. Sfântul Flavian, patriarhul Constantinopolului, care a pecetluit cu propriul său sânge mărturisirea adevăratei credințe, a pronunțat hotărârea soborului local al Con*stantinopolului asupra ereziarhului Eutihie în următoarele cuvinte:
„Eutihie, până acum iereu, arhimandrit, fiind întrutotul prins și vădit ca părtaș al rătă*cirilor lui Valentin si Apolinarie, atât prin faptele lui trecute cât și prin explicațiile date aici, fiind dar dovedit de urmarea încăpățânată a hulirii de Dumnezeu a acelora, nici măcar n-a luat în seamă sfaturile noastre și povețele către primirea învățăturii sănătoase. Și, de aceea, plângând si suspinând pentru pieirea lui definitivă, declarăm în numele Domnului nostru Iisus Hristos că el a căzut în hulire de Dumnezeu, că e deposedat de orice cin preoțesc, de părtășia cu noi și de conducerea asupra mănăstirii sale, dând tuturor de știre că de acum încolo, cine va sta la sfat cu el sau îl va vizita, va cădea el însuși sub afurisenie.”
Această hotărâre e un mic exemplu al părerii obștești a Bisericii Universale asupra ereticilor; această hotărâre e recunoscută de întreaga Biserică si confirmată de Sinodul Ecumenic de la Calcedon. Erezia lui Eutihie consta în aceea că el nu mărturisea în Hristos, după întrupare, cele două naturi, cum mărturisește Biserica, ci admitea numai o singură natură, natura dumnezeiască. Veți spune: numai atât!… Amuzant prin ignoranță, și demn de plâns prin caracter și urmări, este răspunsul unei persoane investite cu puterea acestei lumi către sfântul Alexandru, patriarhul Alexandriei, despre erezia ariană. Această suspusă față sfătuia pe patriarh să păstreze pacea, să nu pornească dezbinarea, atât de potrivnică duhului creștinismului, pentru câteva cuvinte, zice el, căci el nu găsește nimic vrednic de osândă în învățătura lui Arie -care diferă întrucâtva în stilul de formulare a cuvintelor și atâta tot! Aceste diferențe de forrmilare a cuvintelor, observă istoricul Fleury, în care chipurile nu e nimic de osândit, nu fac altceva decât că neagă Dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos - nu mai mult!
Năruiesc așadar toată credința creștină – și atâta tot! Remarcabil: toate vechile erezii, sub diversele lor măști schimbătoare tindeau către un același scop: negau Dumnezeirea Cuvântului si deformau dogma întru*pării. Cele mai noi năzuiesc mai degrabă să nege lucrările Sfântului Duh. Cu hule ei negau Dumnezeiasca Liturghie, toate Tainele, tot, toate aspectele în care Biserica recunoștea lucrarea Sfântului Duh. Ei le numeau pe acestea reglementări omenești – și încă mai nerușinat: superstiții, rătăcire!
Desigur dumneavoastră nu vedeți în erezie nici tâlhărie nici hoție! Poate nici nu o socotiți un păcat ? E renegat Fiul Iui Dumnezeu, e renegat și hulit Duhul Sfânt -nu mai mult! Cel care a primit și se ține de o învățătură hulitoare de Dumnezeu, cel care hulește pe Dumnezeu cu gura, acesta nu tâlhărește, nu fură, face chiar faptele bune ale firii căzute – ce om minunat! Cum ar putea Dumnezeu să-i refuze mântuirea?!… Toată cauza ultimei dumneavoastră nedumeriri, ca și a tuturor celorlalte, constă în adânca necunoaștere a creștinismului ! Să nu credeți că o asemenea necunoaștere e un defect lipsit de importanță! Nu! urmările lui sunt nimicitoare, mai ales astăzi, când în societate umblă nenumărate cărți cu titluri creștine și conținut satanic. Prin ignorarea adevăratei învățături creștine, sunteți întrutotul expus să primiți un gând mincinos, fals, amăgitor, hulitor de Dumnezeu, drept gând adevărat, să vi-1 însușiți și, odată cu el, să vă însușiți și pieirea veșnică. Hulitorul de Dumnezeu nu se va mântui ! Iar nedumeririle dumneavoastră sunt tot atâtea semne de întrebare asupra posibilităților dumneavoastră de mântuire.
Esența nedumeririlor acestora este lepădarea de Hristos! Nu vă jucați cu mântuirea, nu vă jucați! căci altfel veți plânge veșnic. Apucați-vă de lectura Noului Testament și Sfinților Părinți ai Bisericii Ortodoxe (…) studiați în scrierile Sfinților Părinți, cum trebuie înțeleasă corect Scriptura, ce viețuire, ce gânduri și ce simțăminte se cuvine să aibă un creștin. Studiați din Scripturi și din credința vie pe Hristos și creștinismul. Mai înainte să bată ceasul, ceasul de spaimă în care va trebui să vă prezentați la judecată în fața lui Dumnezeu, agonisiți-vă îndreptățirea (achitarea) dată de Dumnezeu fiilor oamenilor prin intermediul Creștinismului.
(Din volumul „Experiențe ascetice și scrisori către mireni”; vol. IV în operele complete ale Sfântului Ignatie).
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|