View Single Post
  #123  
Vechi 03.01.2013, 11:51:59
Laura19
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Vom muri și vom fi liberi! Amintiri despre Revoluția din decembrie 1989

Bucurați-vă, suflete curate de crin! Bucurați-vă, că pe acestea nu le-a întinat nici un chin” – iată două din stihurile închinate Mucenicilor români din temnițe. De-a lungul istoriei, neamul nostru a dăruit lui Dumnezeu drept jertfă cele mai curate suflete pentru a-și continua existența. O mulțime de sfinți români, încă din primele veacuri creștine, au murit ca martiri în apărarea credinței.

Au trecut 20 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, despre care părintele Constantin Galeriu spunea că „a fost singura revoluție în care revoluționarii și-au vărsat propriul sânge, fără să-l verse și pe al altora”. În amintirea tinerilor care s-au jertfit, am stat de vorbă cu doi participanți la evenimentele din decembrie 1989 – părintele Mihail G., care a luat parte la luptele purtate, și doctorița Anca M., care a fost de gardă la Spitalul Colțea în noaptea dinspre 21 spre 22 decembrie.

Părintele G.

- Am ajuns în Piața Universității pe 21 decembrie, în jurul orei 14:00. Acolo erau câțiva scutieri, cu căști pe cap și cu scuturi albe din carton presat. Pe aceste scuturi erau urme de bulgări de pământ, ceea ce însemna că manifestanții aruncaseră în ei cu pământ. Nu țin minte să fi văzut teamă pe fața cuiva. Din când în când se striga: „Nu vă fie frică, Ceaușescu pică!”

Pericolul de a-ți pierde viața era cunoscut de aproape toți dintre noi, pentru că știam ce s-a întâmplat în țară de la posturile de radio „Vocea Americii” și „Europa Liberă”. În plus, printre noi veniseră câteva zeci de timișoreni și povesteau în gura mare despre măcelul care se petrecuse acolo. Era o explozie de curaj – curaj creștinesc, pentru că acolo s-a spus ceva ce poate doar pe vremea marile prigoane împotriva creștinilor din antichitate să se mai fi spus: „Vom muri și vom fi liberi!” Cine poate să spună că va muri și va liber, decât cineva cu o credință profundă, cu credință în viața de dincolo?

Emoționant a fost și momentul când, pe înserat, ne-am așezat în cercuri concentrice și am spus cu glas tare „Tatăl nostru”. Era cutremurător să vezi cum răsuna Piața Universității de glasurile celor ce rosteau această rugăciune, mai ales că în ultimele decenii ea se spunea mai mult în șoaptă. După o vreme, am auzit niște strigăte îngrozitoare – când m-am întors, am văzut un autocamion mare militar care intrase în mulțimea de revoluționari și s-a oprit în scutieri. Niște oameni mi-au povestit că ar fi omorât mai multe persoane, printre care și copii. Au intrat și în scutieri, făcând și acolo câteva victime.

După ce s-a întunecat, s-a tras de câteva ori. Trăgeau în sus, cu trasoare. Trasoarele sunt gloanțe luminoase, a căror traiectorie se vede pe cer. Probabil că unii dintre ei trăgeau în plin, pentru că ici-colo mai cădeau dintre noi! S-ar putea ca nu numai cei din trupe să fi tras, ci și cei strecurați printre noi. La un moment dat, am văzut pe cineva îmbrăcat în pufoaică – credeam că este muncitor și i-am spus: „Haide să mai luăm pe cineva, să aducem câteva mașini, să facem o baricadă, ca să nu năvălească printre noi la noapte!” Când l-am apucat de pufoaică, am simțit cum scârțâie în mâna mea. Mi-am dat seama că era o pufoaică nouă și că, de fapt, nu este muncitor, ci securist; i-am zis: „Iartă-mă, nu mi-am dat seama că ești deghizat!” și am trecut mai departe.

Când auzeam salvele trase de zeci și zeci de arme fugeam, după care ne întorceam înapoi. Am reușit să facem o baricadă din mașini de mare tonaj. Cu această ocazie, am asistat la una din minunile care au avut loc atunci. Un tânăr a sărit dintr-un camion și a căzut într-o baltă de motorină care ardea. A căzut pe spate. L-au ridicat niște băieți repede și, văzând focul de pe el, au început să-l stingă cu bere, neavând altceva la îndemână. Uimitor este faptul că au reușit să stingă focul! În timp ce unii turnau bere, alții scoteau hainele de pe el, pentru că avea mai multe jachete. Nu a avut nici cea mai mică arsură, deși l-am văzut arzând în flăcări. Părintele Galeriu spunea că nimic nu este întâmplător, totul este proniator!

- Au fost și alte minuni la care ați asistat?

- Da. Au fost multe minuni, prin care s-a văzut cum Dumnezeu ne ocrotea. Pentru a îngroșa baricada, se proceda în felul următor: se aduceau mașini, se scoteau din viteză și apoi erau lăsate singure în mișcare să intre în baricadă. Un tânăr s-a aflat în fața unei mașini, dar nu și-a dat seama la timp că vine spre el. Când a realizat acest lucru (el fiind între baricadă și mașină) s-a aruncat la pământ, iar mașina a trecut peste el. Apoi tânărul s-a ridicat, în uralele celorlalți, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat! Roțile au trecut practic paralel cu trupul lui culcat la pământ.

O altă minune a fost faptul că era foarte cald afară, era ca primăvara, cred că erau 17-18 grade. O dată la o oră sau două veneau mașinile de pompieri și dădeau cu tunurile de apă pe noi, ca să ne împrăștie. Nu au reușit acest lucru, pentru că ne uscam repede. Dacă ar fi fost ger, cred că nu mai rămânea nimeni acolo!
Mai țin minte și faptul că aruncau cu grenade lacrimogene în noi. Tinerii se repezeau la grenadele acestea lacrimogene, care scoteau fum toxic, le opreau punând piciorul pe ele și, înainte de a se consuma complet, le aruncau înapoi în trupele de ordine! Câteva și-au nimerit ținta. A mai fost un moment când păreau că vin cu tancurile înspre noi. Au fost câțiva tineri care au dat dovadă de mult curaj. Un copil, care nu părea mai mare de 12-13 ani, s-a urcat pe tancul în mișcare și încerca cu un băț să lupte. El vroia să introducă acel băț printre fantele prin care se urmărește din interior ceea ce se întâmplă afară. Nu aveau nici o teamă, deși știau că pot muri oricând. Nu au fost momente de agresivitate și violență adevărată din partea revoluționarilor. A fost o luptă adevărată, dar intenția manifestanților nu era aceea de a face un rău împotriva celor cu care luptau.

- Aveți în minte vreo imagine sugestivă pentru ce s-a întâmplat atunci în Piața Universității?

- Da. La un moment dat, am văzut pe spațiul verde din fața Teatrului Național o baltă de sânge mare (ca dimensiune, aproape de jumătate de metru pătrat!) exact în forma hărții României. Și pentru că și alții au recunoscut imaginea hărții, au aprins zeci de lumânări împrejurul acestei bălți de sânge. Era cutremurătoare această imagine a României în sânge și înconjurată de lumânări aprinse!

- Sunt voci care afirmă că degeaba s-au jertfit atunci, în revoluție, atâția și atâția tineri


- Eu unul nu sunt de acord. Dacă nu singurul, dar cel mai important câștig este cel care ține de credința poporului! Cu libertatea câștigată prin jertfa de sânge s-a revenit la credință în acea parte din popor în care credința se răcise sau chiar se pierduse. Am convingerea că Revoluția română din decembrie reprezintă doar un moment din jertfa continuă, sângeroasă și nesângeroasă, prin care poate s-a întemeiat, dăinuie și se împlinește neamul românesc.
Reply With Quote