În prealabil postat de ovidiu b.
Hai să vedem ce spune alb pe negru părintele Arsenie despre biserica ortodoxă, ca să nu mai avem dubii:
• Calea mântuirii e chiar cărarea pe care a mers Dumnezeu însuși ca om adevărat, făcându-ni-Se pildă întru toate și dându-ne îndrăzneală.
• Mântuirea e fapta milostivirii lui Dumnezeu, prin care ne scoate din păcat, dacă vrem și ostenim și noi.
• Calea mântuirii, sau Cărarea, începe când omul vine - de cele mai multe ori abia viu din gâlceava cu moartea - și intră în Biserica văzută, cea adevărată, care e: "Una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică".
• Biserica aceasta, una, e sfântă pentru că Sfânt e Întemeietorul și, ca atare, rămâne mereu sfântă, ba chiar sfințește pe păcătoși.
• Celelalte "biserici" - casele de adunare ale sectelor - nu sunt sfinte, pentru că sunt întemeiate de oameni robiți răzvrătirii și, ca atare, nici nu sfințesc pe nimeni.
• Biserica lui Hristos e sobornicească, adică stă pe temelia celor șapte soboare a toată lumea și, prin furtunile istoriei, e carmuită nevăzut de Mantuitorul Însuși, nu de vreun inlocuitor al Său, mai presus de soboare.
• Biserica, în care ne mântuim, e apostolească, adică își are slujitorii urmând, ca dar, prin punerea mâinilor, unii de la alții în șir neîntrerupt, suind până la Apostoli și prin ei până la Iisus Hristos.
Dar ca să nu mai ai dubii, iată ce spune părintele Arsenie despre catolici și chiar Ingnațiu de Loyola și Sf Francisc:
"Evanghelia aceasta (Luca 8, 1-3) ni-L reprezintă pe Iisus în misiune prin orașe și sate, propovăduind și binevestind Împărăția lui Dumnezeu. Era însoțit de cei 12 ucenici și de niște femei cărora le făcuse bine și de aceea se țineau după El și-i aveau grijă din averile lor. Este un tablou simplu și impresionant.
Ingnațiu de Loyola, un militar ambițios și creator, Assisi, are o metodă duhovnicească care se bazează pe imaginație. Îți reprezinți cu mintea pe Iisus, într-o împrejurare oarecare, și te închipui și pe tine amestecat printre auzitorii de atunci ai lui Iisus. Stărui în această închipuire și în toate sentimentele ce le trezește această transpunere. E ceva de folos, dar riscurile imaginației sunt ocolite în duhovnicia Răsăritului (apar nălucile, vederile false, etc.).
De aceea Răsăritul meditează fără imagini, chiar contra imaginilor, chiar vedeniile reale le refuză – nu din rea credință sau din împotrivire, ci din grija de a nu greși primind orice. Și se știe că Dumnezeu nu se mânie, nu se supără când se stă pe acest punct de vedere.
Singură Ortodoxia este cea care pomenește noțiunile fără a pune nici un tipar pe minte care ar stârni vreo imagine, refuzând categoric orice nălucire. De exemplu: Adevăr, Dragoste, Duh".
Nu sunt de acord cu ecumenismul. Îți recomand cartea pe care o am în semnătură. Cât despre sfinții catolicilor nu sunt în măsură să-mi dau cu părerea, sunt prea mic.
|