În prealabil postat de Mosh-Neagu
E trist sa vedem printre bunii nostri colegi si astfel de reactii. Ca si cum am spune: "Doamne, faca-se voia Ta, acolo-n cer, ca pe pamant ma ingrijesc singur!"
Eu nu asa inteleg porunca "Vegheati, ca nu stiti cand vine Fiul Omului!" Ceea ce se intampla acum sunt tocmai "zvonurile" pe care Mantuitorul ne cere sa nu le luam in seama. De cine sa ma tem, oare? De "sfarsit"? Sfarsitul cui? Al meu? Al lumii? Dar am eu vreo putere sa "ma fofilez"? De ce, avand credinta, suntem atat de naivi? Cu cat "te feresti", cu atat cazi in propriile tale temeri. Si cu cat iti pui mai mult nadejdea in Dumnezeu, cu atat iti este mai usor sa accepti absolut orice.
Ipotetic privind, ca si cum unele lucruri s-ar adeveri, ce-am putea anticipa noi acum? Scenariile altora? Asa ceva este absurd. Nu poti patrunde "dincolo", nici macar cu mintea, fiindca acest "necunoscut" il stie doar Dumnezeu. Tu, omule naiv, poti sa ai alaturi de tine un intreg arsenal care sa crezi ca te-ar putea ajuta intr-o asemenea situatie, dar omiti faptul ca nu poti sti totul si ca iti scapa esentialul: Harul lui Dumnezeu. Daca incerci sa te pui la adapost, de fapt Il scoti pe Dumnezeu din inima ta, ca sa-ti faci mai mult loc!...
Probabil traim acum un "sfarsit" si un "inceput", dar este ca si intelepciunea care ajunge in viata omului. Nu poti sa spui ca te-ai inteleptit in anul cutere, in luna, ziua, si la ceasul cutare. Este o trecere mai mult sau mai putin sesizabila, cu tot felul de framantari (politice, sociale sau chiar in fiinta fiecaruia). Unii mai sensibili au un contact mai dur, intampinand un puternic zbucium sufletesc si de aici atatea stari depresive, atatea tentative de sinucidere... Altii nu mai reusesc sa mentina armonia in familie, desi pana nu demult era pace si buna intelegere... Cu totii trecem de la o stare la alta aproape fara nici o explicatie, dar daca facem un mic efort, realizam ca sunt niste incercari si cautam sa "zavoram" orice reactii de cearta, de manie, de razbunare... Citeam de mult despre astea... Acum le traim... Dar nu e vorba de un sfarsit fizic, ci de o trecere, o schimbare, o transformare. Iar asta nu cred ca are loc intr-o secunda, ci ea deja a inceput cu mult timp in urma, si se desavarseste la foarte mult timp, dupa!... Eu cel putin asa vad lucrurile.
Cat despre "provizii"... Nu am nici mai multe nici mai putine fata de cate aveam in fiecare an pe vremea asta si nu are legatura cu "apocalipsa". DA. Mi-am pus si eu candva problema disparitiei unei legi, astfel incat sa nu mai avem curent electric. Normal ca instantaneu ar trebui sa apara o alta lege care sa-l ajute pe om sa evolueze, dar asta s-ar intampla abia dupa ce ar disparea cea mai mare parte din populatie, mai ales cei din marile metropole, total dependenti de electricitate. Nu cred ca Dumnezeu ar ingadui una ca asta.
Daca vor fi... trei zile de intuneric, sau nu... cine stie. Dar intunericul nu e "intuneric", cand exista "Lumina" lui Dumnezeu.
|