"Este mai usor pentru omul cel muritor sa masoare adancimile marii si inaltimile cerului instelat, decat sa masoare adancul si inaltimea intelepciunii Dumnezeiesti care vine din voia cerului pentru mantuirea omului. De aceea se afla cu mult mai multi fii ai oamenilor care se daruiesc mai degraba celei dintai decat celei de-a doua lucrari. Mai multi sunt aceia care fac iscodire cu ochii lor decat cu duhul lor. Ceea ce iscodesc ochii pare mai mare, dar, de fapt, ceea ce cerceteaza duhul este nespus mai larg si mai adanc si mai lung. Fiindca Duhul toate le cerceteaza, chiar si adancurile lui Dumnezeu (I Corinteni 2:10).
Adancimea intelepciunii Dumnezeiesti, asa cum era ea la inceputul lumii vechi, mare si minunata, nu era mai mare decat aceea de la inceputul lumii celei noi, prin Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos. Luati numai, ca un exemplu, intelepciunea de negrait a marturiei Dumnezeiesti a nasterii Domnului nostru, facuta de catre Sfintii Evanghelisti Luca si Matei. Cu privire, la toti cei patru Evanghelisti: desi fiecare dintre ei arata un intreg minunat, ei se intregesc unul pe celalalt, tot asa cum o stea intregeste o alta, tot asa cum vara intregeste primavara, si iarna, toamna. Si asa cum rasaritul nu poate fi priceput fara apus, sau nordul fara sud, tot la fel un Evanghelist nu poate fi priceput fara al doilea, sau doi fara al treilea, sau trei fara al patrulea. Asa cum cele patru colturi ale pamantului, fiecare in felul sau aparte, da la iveala slava si maretia Dumnezeului Celui viu, Unul in Treime, tot asa cei patru Evanghelisti, fiecare in felul sau aparte, da la iveala slava si maretia Mantuitorului Hristos. Unii oameni, potrivit temperamentului lor - si exista in om patru temperamente dominante - afla mai multa pace si sanatate trupeasca in rasarit, altii in apus, altii in nord sau in sud. Pentru cel care nu-si gaseste nici pacea nici sanatatea in nici unul din cele patru colturi ale lumii, se spune in general ca nu lumea este vinovata, ci el insusi. Asadar, unii oameni, potrivit masurii si aplecarii lor sufletesti, gasesc mai multa odihna si vindecare pentru sufletul lor in Matei, pe cand altii in Marcu, Luca sau Ioan. Pentru unul, totusi, care nu-si gaseste nici odihna, nici vindecare pentru sufletul sau in nici unul din cei patru Evanghelisti, nu este din vina Evanghelistilor, ci numai din vina lui. Cineva poate spune deschis ca nu exista nici un leac pentru unul ca acesta. Ziditorul omului este atotintelept si atotmilostiv. El cunoaste felurimea si slabiciunea firii noastre omenesti si de aceea ni-i daruieste pe cei patru Evanghelisti, pentru a ne ingadui fiecaruia dintre noi, potrivit firii sale sufletesti, sa ne lipim de una dintre Evanghelii mai grabnic si mai usor decat de celelalte trei, astfel incat aceasta Evanghelie sa poata fi pentru noi cheia pentru celelalte.
Faptul ca intelepciunea Dumnezeiasca, care se arata in alcatuirea si randuiala invataturii Evangheliei, poate straluci cu mult mai limpede, vom cerceta astazi o intamplare infatisata de doi dintre Evanghelisti - Luca si Matei: nasterea lui Hristos asa cum a fost aratata de ei. Acesti doi Evanghelisti au avut, mai presus de toate, unul si acelasi izvor de inspiratie, Dumnezeu: pentru a arata credinciosilor, in Persoana Domnului Hristos, doua insusiri impreuna-lucratoare care l-au impodobit odinioara pe stramosul nostru Adam in Rai, si fiecare dintre acestea au fost pierdute de el prin partasia sa cu pacatul satanic. Desi cele doua insusiri par sa se afle in razboi, acestea se intregesc in chip minunat una pe alta, tot asa cum lumina soarelui de sus se uneste cu florile campului care cresc din pamant. Una dintre aceste insusiri este libertatea imparateasca si cealalta este ascultarea de fiu. Una o cere pe cealalta; una o slobozeste pe cealalta de stramtorare, desi una o poate imprejmui pe cealalta si o poate duce la pieire. Cele doua s-au nascut ca gemenii, vietuiesc ca gemenii si se sfarsesc ca gemenii. Ascultarea desavirsita merge impreuna cu libertatea nemarginita, ascultarea ingradita, impreuna cu libertatea ingradita, si neascultarea impreuna cu lipsa de libertate. Sfintii Evanghelisti cumpanesc una cu cealalta: aratand oamenilor cu limpezime, pe de o parte, libertatea imparateasca a lui Dumnezeu-Om si, pe de alta, ascultarea Lui de fiu, smerita.. . . ."