Citat:
Īn prealabil postat de Lavrentiu
Au fost momente cand si episcopii ortodocsi au gresit, cum a fost Sinodul de la Ferrara - Florenta, cand au semnat sub presiunea imperiala si papala "unirea". Din fericire, poporul, urmand Sfantului Marcu al Efesului, a restaurat Ortodoxia.
De retinut, fundamental este aceasta: Biserica este poporul credincios. Biserica este fundamental asezata pe credinta poporului, cata vreme ramane macar un om dreptcredincios in lume.
De aceea orice fapta a unui episcop sau a unui sinod intreg, daca nu este ghidata de Duhul Sfant, este suspecta de a fi o nedreptate, dar in acest caz (cand nu are asistenta Sfantului Duh), ea nu afecteaza credinciosia si infailibilitatea Bisericii. De aceea, intr-adevar, Biserica nu greseste niciodata (altfel am crede ca Hristos care este Capul ei real, ar fi supus greselii si si-ar incalca promisiunea pe care a facut-o, aceea ca "portile iadului nu o vor birui in veci").
|
Stimate domn, as dori sa adaug o nuanta raspunsului dvs., in cea mai mare pertinent: faceti un execitiu de imaginatie. Sunteti un credincios ortodox din, sa zicem, Tracia Hellespontica, si, cat a durat criza monotelita, ati fost un supus fiu al Bisericii, chit ca propovaduia invataturi (
atentie: socotite ulterior) gresite. V-ati spovedit, cuminecat, mers la biserica toata viata, aveti o mare familie, pana la nepoti, credincioasa si imbisericita. Sa presupunem ca, imediat inaintea mortii dvs. naturale, lucrurile au redevenit ortodoxe, in mare datorita propovaduirii si martiriului Sf. Maxim Confesorul. Ce ati crede: vi s-ar parea normal sa va pocaiti, pe ultimii pasi ai vietii, pentru o greseala, cu sau fara ghilimele, daca doriti, care nu va apartine? Ati considera ca ati trait toata viata ca eretic, si v-ar speria perspectiva? Sau v-ati gandi ca Facatorul "cerceteaza rarunchii" si stie ca ati avut intentii si trairi curate, si ati avea nadejde ca va veti mantui, pocainta sus-numita nemaifiind necesara?
Va multumesc.