Citat:
În prealabil postat de catalin2
Intotdeauna am fost atacat, doar pentru ca spuneam punctul de vedere ortodox si erau persoane care nu acceptau asta. Cand un penticostal, cand un catolic, sau un stilist. Apoi si ortodocsi, fara sa fac nimic in plus, doar ca am expus invatatura privind singura Biserica.
Invatatura adevarata nu e invaziva, nu cauta sa se impuna cu forta, dar cea gresita da, daca nu accepti gandirea ecumenista esti judecat de cei ce o au, ca ai ceva, ca esti rau, ca esti mandru, ca ii judeci. Nu e vorba de a te simti, asta e din modul acesta de gandire, daca spui ceva despre invatatura dreapta inseaman ca ii urasti pe cei din alte culte, pe alti oameni. Asa e gandirea aceasta, degeaba sunt discutii la suprafata despre multe lucruri, daca baza este formata din aceasta gandire venita din modernism. Si bineinteles ca cel ce o are nu stie ca e gresita, pentru ca nimeni nu spune ca e gresit ce crede, chiar daca e martor sau hindus, fiecare crede ca e bine ce crede.
Acum spune si tu cum trebuie procedat, sa nu scrii nimic, sa tii ascuns doar ca se supara cineva?
|
Acum, dupa parerea mea, raspunsul este pe undeva la mijloc. In sensul ca, nici ceea ce credem noi ca e bine, nu inseamna neaparat ca este
atat de bine pe cat credem noi. Viata e plina de "nuante". Si un "buna ziua" daca-l spui sau primesti, conteaza tonul, fiindca el reflecta oglinda sufletului. Eu nu cunosc conflictele de care vorbesti tu, iar ceea ce sustin acum este pura teorie. Concret, fiecare are propriile pareri in relatia cu Dumnezeu, iar ele nu s-au format peste noapte (vorbesc la acele persoane care au reusit sa-L cunoasca pe Dumnezeu zi de zi timp de ani multi), ci vin odata cu experienta. Ei, in baza acestor pareri, fiecare se vede indreptatit sa aiba o anumita pozitie.
Eu nu spun ca tu nu ai dreptate, ci doar ca, probabil, uneori te precipiti in a pune la dispozitie o invatatura a unui Sfant Parinte, dupa cum ti se pare tie exemplu mai elocvent, cand poate ai fi putut afla la un alt Sfant Parinte o pozitie care sa vina intr-o usoara contradictie cu cealalta varianta, desi au fost sfinti amandoi. Dar, dincolo de "cautarea" mireanului mai mult sau mai putin experimentat, a citatelor din Sfintii Parinti, eu cred ca in primul rand trebuie sa stam stramb si sa judecam drept si nu invers: carui gand ne supunem? Cata pace este in sufletul nostru? Cata dragoste? Sau cata... tulburare? Nu vorbesc de ura, ci de tulburare. Cine spune ca, tulburat fiind, "cautarea" ta, mai este sub ocrotirea Duhului Sfant? Cata pace aduce exemplu oferit de tine? Este convingator, sau a provocat polemici pe care tu, intr-un moment de liniste si pace, le-ai fi putut evita? (Repet, vorbesc ipotetic, nu am nimic concret la care sa ma refer!)
In acest sens, spuneam zilele trecute de Parintele Calistrat Chifan, renumit pentru canoanele grele pe care le da, ca nu putea sa dea un canon greu unei femei care nu se spovedise zeci de ani si nici nu mersese la biserica, dar traise in lumea ei cu frica de Dumnezeu. Sau de Parintele Arsenie Papacioc, sa dea dezlegare imediata la impartasanie unui om care nu se impartasise de ani multi si care nu tinuse post nici in ajunul acelei zile. Aparent, aceste exemple, rupte din context, contrazic toate invataturile Sfintilor Parinti, doar ca unde Harul lui Dumnezeu vegheaza, intervine "exceptia" care confirma regula. Acum spune tu, daca Dumnezeu oranduieste si exceptii, de ce tinem noi mortis sa ne substituim legilor Lui, cu atat mai mult cu cat NU SUNTEM INDRITUITI?!? Eu cred ca cel mai firesc sfat pe care-l putem da in momente delicate care ne depasesc, este acela de a merge la duhovnic, iar asta s-o facem cu toata dragostea, astfel incat Dumnezeu Insusi il va indruma catre cel de care are nevoie si nu la altul care sa-l indeparteze mai rau de Biserica!