[MihaiG]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Art 335 din CP se vorbeste despre lovirea superiorului:

Acuma, parca vad ca spuneti: dom'le, astea sunt fapte savarsite de militari. Despre ce militari vorbesti dumneata, ca eu vorbesc despre oameni obisnuiti.

Aţi intuit corect

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

La asemenea obiectie, as putea sa raspund in multe feluri. Ma limitez la cel mai teologic. Chiar asta suntem: militari. Starea in care ne aflam este stare de razboi. Suntem Ecclesia Militans. Starea de pace nu e din lumea aceasta, chiar daca, de multe ori, crestinii primesc arvuna ei inca de aici.

I agree to disagree. Nu suntem militari. Suntem fii ai lui Dumnezeu. Un Dumnezeu adevărat, un Dumnezeu iubitor, un Tată iubitor, nu îşi va trimite fii la război, riscându-le viaţa eternă, nu atâta timp cât Îi stă în puteri să câştige războiul de unul singur, văzând faptul că e atotputernic.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Dar, tocmai fiindca ne iubeste, fiindca ne vrea egali ai Sai, impartasindu-I sfintenia ("Fiti sfinti, ca Eu sunt sfant!) Dumnezeu sufera.

Din şi pentru că fiinţa creată, deci ontologic finită, îl răneşte finit, Dumnezeu suferă infinit ? În esenţă, asta îmi aminteşte de reacţia părinţilor care îi tratează pe copii de trei ani ca pe nişte adulţi: "tu nu înţelegi că tati e obosit după o zi de lucru şi nu are chef de joacă ?!" Nu, copilul nu înţelege !!! Şi nici nu este raţional sau NORMAL să-i pretindem să înţeleagă.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

El este lezat de pacatele noastre mai mult decat in sens figurat. Este lezat in sensul cel mai propriu. Daca nu am fi fost pacatosi, nu ar fi fost nicio nevoie ca sa sufere la modul cel mai propriu. Sa ne gandim numai la suferinta Lui din seara cand a fost arestat. Atunci, El a suferit sudoratia hemoragica, fenomen fiziologic extrem, cauzat de o teribila suferinta psihica. El a intrevazut atunci pacatele oamenilor. Trecute, prezente si viitoare. Iar o picatura din sudoarea sangerie a Domnului este din cauza mea: exact din cauza ca eu m-am culcat cu logodnica mea. Prin acest lucru, desi ma aflu in viitor fata de toate aceste intamplari, am fost spiritual prezent in piata din Ierusalim, strigandu-i guvernatorului roman: "Rastigneste-L ! Rastigneste-L !". Am cerut si eu ca sangele Lui sa fie asupra mea, cum sa ma mai mir ca destinatia mea fireasca este "iezerul de foc" ?

Ăsta e un argument pe care pot să-l înţeleg. Dar:

Necesitatea jertfei Mântuitorului, în formă umană, decurge în mod necesar din imposibilitatea divinităţii de a ierta păcatele creaturii în altă manieră. "Singura modalitate în care este posibil ca eu să vă iert păcatele este să mă încarnez şi să sufăr, la modul propriu". De ce singura ?! Ce era aşa de greu să spună: sunteţi iertaţi ?! Cu atât mai mult cu cât suntem (dup cum singur aţi recunoscut) ontologic inferiori. Eu, ca să iert păcatele furnicilor care mi-au mâncat din orez, aş prefera să.. le iert pur şi simplu, fără să mă transform în furnică, care să fie canibalizată de alte furnici, pentru ca secole după aceea să le reproşez urmaşelor furnicii că nu îmi apreciază sacrificiul).

Eu sunt tată de copil. Când îmi iert fiul pentru că a făcu o porcărie, îl iert pur şi simplu. Necondiţionat. Sunt mai presus sau mai prejos de divinitate ?

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Dar ca sa primim o rasplata infinita pentru o perioada finita de efort din partea noastra, asta nu este o aberatie ?

Domnule Dragomir, cu tot respectul, ceea ce aţi scris mai sus este doar o formă mai elevată, şi întoarsă pe dos, a raţionamentului popular "eu te-am făcut, eu te omor".

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Adevarul este ca ma ingrijorati. M-ar bucura sa imi promiteti ca veti discuta aceste lucruri cu preotul dv, fiindca gasesc absolut normal sa nu aveti prea mare incredere in mine, un "crestin de Duminica".

Am discutat aceste probleme cu mine şi cu Dumnezeu. Pentru liniştea dumneavoastră. vă asigur că El (şi Ea) mi-au dat dreptate.

Nu vă acuz şi nu vă suspectez de nimic, cu atât mai puţin că aţi fi un "creştin de Duminică", dimpotrivă, sunt ferm convins că Dumnezeu vă arată ceea ce este necesar pentru mântuirea dumneavoastră.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Continuand logica ultimului dv paragraf citat mai sus, orice pacat devine ceva foarte usor. O usoara indispozitie a sufletului. Fiindca orice pacat ar presupune "responsabilitate finita", cum sa primeasca "pedeapsa infinita" ?

[/quote]

Falsă dihotomie. Nu orice păcat este "foarte uşor". Unele presupun o pedeapsă, sau consecinţă, mai uşoară, altele o consecinţă mai gravă. Nicinul, însă, atâta timp cât nu implică o "responsabilitate infinită", nu poate implica o "consecinţă infinită", cel puţin nu în viziunea unei divinităţi care are vreo legtură cu conceptul uman de "echitate".

Pentru o divinitate care îşi arogă noţiunile şi conceptele de iertare, şi paternitate, ideea de iertare infinită corelată cu o transgresiune finită are o logică.

Pentru o divinitate care pretinde şi actualizează o pedeapsă infinită pentru o transgresiune finită a unei fiinţe finite, noţiunea de paternitate îşi pierde orice logică.

Dumnezeul biblic fie nu este Dumnezeu, fie nu este Tată.