Nimic din cele lăsate de Dumnezeu să le mâncăm nu sunt spurcate; nici nu devin aşa în post. E o renunţare de bună-voie la cele care ne îngreuiază trupul şi sufletul, pentru a înlesni pocăinţa şi rugăciunea, pentru a ne ajuta să ne liniştim şi să fim mai receptivi la revărsarea de har care însoţeşte marile sărbători.
Iar a zice: „tot te-ai spurcat, acum mănâncă tot”, e ca şi cum ai zice: dacă tot ai început păcatul, atunci fă-l până la capăt. Care-i rostul?