Stroe Constantin Slatineanu - Rugaciune
Urc spre lumina Ta nesfârsita scara,
Catre a Ta vesnicie trepte subrede sui...
Din când în când zgârie trupul câte un cui,
Mâinile batucite greu lutul îmi cara.
Între pamânt si cer nu ma plâng nimanui.
Gerul nu ma opreste, nici jarul din vara.
Nu stiu de unde vin, din ce tarâm, ce tara...
Cine mi-a dat puterea? ce datorez si cui?
Cât mai am de urcat? Sfârsitul este unde?
Nor plumburiu capatul departat îmi ascunde,
Nadejdile-mi pier, în vijelia pagâna.
Când privesti spre mine singur sunt, parasit,
De când ma tot muncesc, ma zbat! Cum n-am murit?
Cât ma tem sa nu cad... Ia-ma, Doamne, de mâna!