View Single Post
  #82  
Vechi 02.12.2012, 13:04:09
antiecumenism antiecumenism is offline
Banned
 
Data înregistrării: 07.08.2006
Locație: ROMANIA,jud. Brasov
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.218
Implicit

Arhim. Haralambie Vasilopoulos – DATORIA ORTODOCȘILOR pentru demascarea ecumenismului satanist

http://carteromaneasca.wordpress.com...ului-satanist/


"Toți creștinii ortodocși din lume, toți episcopii și păstorii, preoții și teologii, tot poporul credincios, Ortodoxia de pretutindeni în mod unanim, trebuie să se opună vitejește planurilor unioniste ale ecumenismului.



noi ortodocșii să ne ținem departe de ecumenism. într-adevăr e de neînțeles să luăm parte la congrese, unde se hulește Sfânta Treime. Este păcat înfricoșător ca noi, ortodocșii, să mergem la consilii ecumenice unde se străduiesc să zădărnicească Ortodoxia. Ce căutăm noi în acest noian al mării bătut de valuri al anarhiei ecumenismului? Ce avem noi în comun cu acei rebeli perfizi ce caută să surpe Ortodoxia? Chiar nu vedem întunericul ce se ascunde în spatele strălucirii false? Nu vedem deznădejdea și haosul ce se cască după aceste zâmbete ale fățărniciei? Nu ne dăm seama de pumnalul lor ucigaș?



„Biserica” CMB-ului nu este Biserica întemeiată de Hristos. Este un produs idolatru al oamenilor. Iar a merge acolo noi ortodocșii, este cutremurătoare blasfemie față de Adevărul Evangheliei. Pentru că Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească își are existența continuă și neîntreruptă de la întemeierea ei. Cei ce au lepădat-o, n-au lepădat Biserica. Ei s-au îndepărtat și s*au rupt de ea, nu ca Biserică, ci ca eretici. Prin urmare, ei nu formează Biserică, ci erezie.




Biserica noastră este toată numai lumină, un cer fără nori, viu. Noi avem ADEVĂRUL ÎNTREG. Suntem plini de lumina Evangheliei. Peste noi se revarsă bucuria, credința, dragostea, nădejdea.
Prin urmare, ce căutăm noi acolo unde aleargă confesiunile eretice, care neagă Tainele, Preoția, Tradiția Bisericii, și care nu cinstesc pe Maica Domnului și pe sfinți? Mergem deci ca să pierdem acolo și noi lumina și să cădem în întuneric și să devenim ca ei? Dar, în sfârșit, chiar nu pricepem ce vrea, mai exact, acest ecumenism? Vrea să ne facă după chipul și asemănarea lui!
Ecumenismul este „Biserică” născocită de oameni. Este adunarea idolilor. Ortodoxia este însă singura Ecumenică. N-are nevoie de ecumenism. Noi ortodocșii n-avem nicio tangența cu această învălmășeală de eresuri și idoli. Trebuie să ne ținem departe de ecumenism, departe de CMB.



De aceea nici un dialog cu ecumeniștii, nici o comuniune. Nici „bun venit”, nici „buna-ziua” cu acești eretici, după cum Apostolul iubirii, Evanghelistul Ioan, ne-o spune răspicat. Sunt eretici. Iar Biserica ne interzice împreună-rugăciunile cu ereticii. Astfel suntem siguri și la adăpost.



Să opunem rezistență. Dar ce vom face când, din nefericire capii Bisericii și străjerii credinței se fac vânzători? Ce vom face când ei vor uita că sunt păstori și leapădă Credința Sfinților Părinți? Ce vom face când ei calcă în picioare Sfintele Canoane și când, cu ajutorul stăpânitorilor lumești și a ecumeniștilor, ajung patriarhi, arhiepiscopi și episcopi, făcându-se „cozi de topor” ale ecumenismului? Vai! Pe unii ca aceștia avem datoria impusă de Dumnezeu să îi ignorăm. Și nu doar să nu îi luăm în seamă, ci și să-i punem în rândurile vrăjmașilor Bisericii. Fiindcă ei nu sunt păstori. Ei sunt lupi. Sunt demnitari lumești, iar nu învățători duhovnicești. Pe aceștia nu-i alege Dumnezeu, ci viclenia unor arhonți lumești, ce-i vor unelte oarbe ale lor, ca să lovească în Sfânta noastră Biserică. Ei nu sunt limanuri dumnezeiești, ci satanicești. Mare-i păcatul lor. Ei trebuie caterisiți.




Este război sfânt. Și în acest război ce are loc, trebuie să știm pozițiile de luptă și mișcările inamicului. Sfințiți arhierei, preoți, monahi, predicatori, teologi, profesori, bărbați, femei și toți ortodocșii pe picior de război. Este timpul. Acel cuvânt: „cel ce nu este cu noi, este împotriva noastră” pe care l-a spus Hristos se potrivește mai mult ca niciodată, conjuncturii istorice bisericești în care ne aflăm. Ori cu Hristos, ori cu vrăjmașii lui Hristos. De vrem să fim cu Hristos, trebuie să demascam ecumenismul antihristic. Este neapărată nevoie să ridicăm proteste și să înfierăm orice acțiune, orice mișcare sau faptă, ce nu e în conformitate cu calea Credinței Ortodoxe. Avem obligația să războim pe potrivnicii Credinței noastre. Avem datoria să deconspirăm orice obscur plan de acțiune al lor și orice activitate perfidă a unor teologi ecumeniști, a unor purtători de rasă unioniști și a unor monahi influenți, cât și a puterilor întunecate ce se ascund în spatele lor. Avem obligația să cunoaștem adevărul, să luminăm și pe frații noștri, poporul creștin-ortodox, ca să nu cadă în înșelare.
Reply With Quote