Subiect: Versetul de azi
View Single Post
  #1105  
Vechi 30.11.2012, 20:52:55
glykys's Avatar
glykys glykys is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.08.2009
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 5.703
Implicit Evanghelia zilei, 30 noiembrie

A doua zi iarăși stătea Ioan și doi dintre ucenicii săi și privindu-L pe Iisus, Care trecea, a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu!“ Și cei doi ucenici l-au auzit când a spus acestea și I-au urmat lui Iisus. Iar Iisus, întorcându-Se și văzându-i că-L urmează, le-a zis: „Ce căutați?“ Iar ei I-au zis: „Rabbi – care se tâlcuiește: Învățătorule –, unde locuiești?“ El le-a zis: „Veniți și veți vedea“. Au mers așadar și au văzut unde locuiește; și au rămas la El în ziua aceea. Și era ca la ceasul al zecelea. Unul din cei doi care auziseră de la Ioan și-I urmaseră lui Iisus era Andrei, fratele lui Simon Petru. Acesta l-a găsit întâi pe Simon, fratele său, și i-a zis: „Noi L-am aflat pe Mesia – ce se tâlcuiește: Hristos –“; și l-a adus la Iisus. Iisus, privind la el, i-a zis: „Tu ești Simon, fiul lui Iona; tu te vei numi Chefa“ – ce se tâlcuiește: Petru. A doua zi a vrut să meargă în Galileea și l-a găsit pe Filip. Și i-a zis Iisus: „Urmează-Mi!“ Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei și a lui Petru. Filip l-a găsit pe Natanael și i-a zis: „Noi L-am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în lege și profeții, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret“. Și i-a zis Natanael: „Din Nazaret poate fi ceva bun?...“. Filip i-a zis: „Vino și vezi!“ Iisus l-a văzut pe Natanael venind către Dânsul și a zis despre el: „Iată într'adevăr israelit întru care nu este vicleșug!“ Natanael I-a zis: „De unde mă cunoști?“ A răspuns Iisus și i-a zis: „Mai înainte ca Filip să te fi chemat, te-am văzut când erai sub smochin“. Răspunsu-I-a Natanael: „Rabbi, Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Tu ești Regele lui Israel!“ Răspuns-a Iisus și i-a zis: „Pentru că ți-am spus că te-am văzut sub smochin, de aceea crezi? Mai mari decât acestea vei vedea“. Și i-a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: De acum veți vedea cerul deschizându-se și pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se și pogorându-se peste Fiul Omului!“

Ev. dupa Ioan, 1, 35-51.
__________________
Pe noi inșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Last edited by glykys; 30.11.2012 at 20:55:38.
Reply With Quote