Sovidiu,dupa intamplarea aceia din Japonia,mi-am spus ca nu voi mai merge niciodata acolo,chiar daca locul in sine nu avusese de-a face cu experienta neplacuta pe care o traisem,insa faptul ca fusesem departe de casa ma sensibilizase si mai mult,de aceia ulterior capatasem o teama efectiva de Japonia.Insa imi era foarte greu sa admit si aceasta posibilitate,mai ales pentru ca acolo locuieste sora mea geamana cu fetitele ei japonici,care sunt absolut adorabile.Astfel dupa un an de zile mi-am luat inima in dinti,si chiar daca simteam o retinere evidenta in sufletul meu,am plecat in Japonia mai ales cu gandul sa-mi infrang aceasta teama,nu puteam concepe sa ma domine si sa ma faca atat de lasa si de vulnerabila.Si-am fost acolo si a fost foarte bine,poate mai bine ca niciodata,am avut mici tendinte de decadere si depresie,insa am luptat cu ele si le-am alungat cat mai repede posibil,si-a fost extraordinar de bine...si de-atunci iar am mai fost.
Sunt atat de nevrednica,iar Dumnezeu atat de calm cu firea noastra zbuciumata din nimic!!!Sa nu dam satisfactie vrajmasului,vazut si nevazut,ca sa se joace cu fiinta noastra,fiindca prin puterea rugaciunii si-a nadejdii putem sa fim mai presus decat acestia,CU SIGURANTA!
|