[vsovivivi]

Noi zicem că postim îndelung sau că ne abţinem în posturi de la perversiuni, abţinându-ne mai întâi de la mâncaruri nesăţioase... defapt omul când posteşte posteşte viceversa şi doar ca să se mândrească în taină, îi place lui să moară de foame ca să se laude... în realitate însă nici măcar o clipă nu poate să postească el la privire, nu poate să nu-şi fure el singur privirea după cum este scris să nu-ţi furi singur căciula, deci nu poate şi fiindcă nu poate, el singur îşi poartă privirea de parcă i-o poartă un robot programat şi el se face că nu ştie deşi ştie foarte bine că el îşi face întâmplarea şi se mândreşte apoi că cică poate, ştiţi voi, decât să-l vadă careva că nu poate posti şi că e neputincios cu privirea, mai bine o dă la întors şi susţine că el vrea şi că el poate să-şi plaseze instantaneu privirea unde vrea muşchii lui, total întâmplător şi că cică nici nu ştie ce face.

'Se laudă mândruleţul că cică s-a smerit', plecându-şi privirea acolo unde nu e voie, când colo neputincos fiind, căci nu poate posti tainic nici măcar o clipă scurtă, nu face altceva decât să ia slavă de la oameni, pe calea uşoară, confundă şi se încurcă, rămânând încurcat în genunea în care s-a înflirtat.

Deci dragul Domnului, pleacă ochişorii mai jos când posteşti, până la pământ, sau mai jos, până în groapă, ca să nu vezi nici cu coada ochilor, nici printre gene locul ăla pe care-l cauţi din neputinţă ca să te arăţi că defapt nu e neputinţă ci iată că tu poţi! Pleacă-i jos la urme şi ţine-i acolo, însă ai grijă să nu confunzi urmele! Caută urmele de copită despicată şi locurile unde a fost iarba rumegată, şi ia-te după ele dacă vrei să te ţii drept după Mielul Dumnului căci tot ceea ce bagi în guriţă contează, iar ce iese din guriţă poate fi chiar fatal... pentru veşnicia ta dacă-ţi intră în Credinţă.