Citat:
În prealabil postat de leonte
1. Cum anume sa fim intru El? Trupeste, semnad o condica si platind o cotizatie(zeciuiala evreilor)? Cu siguranta ca nu la asta te-ai referit, dar am simtit nevoia sa fac aceasta precizare, pentru ca tot ceea ce lasa loc de interpretabilitate poate fi atacat de dusmanii adevarului, iar cel mai periculos dintre toti nu doarme niciodata, ci vesnic sta la panda.
Iti voi lasa tie dreptul de a clarifica mai concret, ceea ce ai vrut sa spui spre lamurirea tuturor celor ce vor citi (de la generatia Emo, pana la doctoranzii universitari).
2.Foarte frumos ai punctat. Iti multumesc pentru aceasta precizare!
Dumnezeu nu ne opreste sa mergem la biserica, ci doar sa nu-L intemnitam in materialnicul nostru pe Cel ce a creat materia.
3. Multumesc pentru aceste cuvinte frumoase!
|
Frate Leonte, va multumesc pentru solicitarea de a face unele precizari si pentru cuvintele calde. Cu dragoste frateasca intru Hristos Domnul, va marturisesc ca:
1. La primul punct eu ma gandeam, ca si acum, ca e cu totul in firea celor ce Il iubesc pe Hristos si care se ingrijesc de mantuirea lor, sa se adune impreuna pentru rugaciune, pentru intarirea credintei, pentru Sfintele Taine. Comuniunea euharistica este pentru mine, fara nici un dubiu, o adunare a persoanelor care iubesc pe Domnul sau, in cazuri cum a fost si al meu, desi nu Il cunosc prea bine pentru a-L iubi au insa nadejde ca la Hristos vor gasi vindecare sufleteasca si trupeasca, alinare, bucurie fara de asemanare, lucrare de pocainta etc. In biserici ne botezam copiii, ne cununam, ne luam ramas bun de la raposati, ne sustinem tara si neamul ca ultima reduta a unitatii, etc....
Celelalte aspecte , care tin de administrarea bunurilor, sunt pentru mine chestiuni secundare. Nu le cunosc prea bine si marturisesc ca nu ma preocupa prea mult. Stiu doar ca, in traditia noastra crestina autohtona, preotul era ingrijit inclusiv material de oamenii din parohie, ceea ce mi se pare o dovada de dragoste si cinste din partea credinciosilor pentru sfintitul slujitor al lui Dumnezeu.
Am auzit ca se petrec si lucruri regretabile, uneori, insa nu ma mai consider deloc in masura sa le cantaresc. Personal nu am avut de pierdut nimic pana acum din relatia mea cu biserica parohiala, in schimb am avut enorm de castigat, si eu si familia mea, pe toate planurile. Multumesc lui Dumnezeu, mai intai, pentru aceasta!
2. Desigur ca nu se pune problema sa/L intemnitam, deoarece, pe de o parte, nici nu dorim aceasta (eu si alti frati crestini pe care ii cunosc nu dorim aceasta) si ... nici nu ar fi posibil! Ceea ce putem schimonosi insa, prin iluzia noastra ca Il putem "captura" pe Domnul in mica noastra socoteala lumeasca, este insusi sufletul nostru, insasi credinta noastra. Nu Domnului ii facem vreun rau, nu pe El Il intemnitam (cum ar fi posibil?), ci este evident ca ne lezam si ne intemnitam propriul suflet in nebuneasca iluzie. Nu Domnul traieste prin noi, ci noi traim prin Mila Lui.
Adeseori am suferit diverse dezamagiri in raport cu practicile din bisericile noastre, eu avind diverse asteptari pe care, poate, le-am exaltat in mod nerealist si lipsit de umilinta. Insa azi inteleg ca treaba mea este sa ma concentrez pe propria devenire intru Hristos, pe lucrarea despatimirii mele (care merge ca vai de ea, din pacate). Si sa sprijin, dupa puteri, indreptarea lucrurilor in Biserica, acolo unde sunt chemat sa slujesc sau ravnesc sa o fac.
In rest, gandurile mele de critica si de nemultumire ... eu le consider caderi, piedici de genul autosabotarii.
3. Si eu multumesc pentru bucuria prilejuita. Slava lui Dumnezeu pentru toate!
Domnul sa ne ocroteasca si sa ne lumineze viata! AMIN+