Cam asa este cum spune Demetrius.

Eu, pe langa manifestarile amintite, mai am si un refuz absolut de a lasa suferinta traita in urma, nu pot sa ma impac cu atatia ani de suferinta si ma "razbun" deznadajduind.

Nu stiu daca vreodata voi iesi de unde sunt.
Orice dorinta neimplinita imi naste ganduri de hula si de razvratire si, bineinteles, acelasi refuz de a ma ridica pe considerentul ca nu pot, considerent intarit de neputinta de a accepta o data ca nu valoreaza nimic suferinta traita si ca, chiar si daca am trait-o, nu merit nimic special prin asta.
In momentul de fata pot doar sa verbalizez starea, nicidecum sa simt ca sunt impacata.
Doamne iarta-ma!

Doamne ajuta