Citat:
În prealabil postat de ovidiu b.
Există un câmp gravitațoinal, mă gândesc că ai auzit de el.
Nici tu nu știi ce vrei să spui aici. Sau poate traduci pe înțelesul celor neștiutori.
|
Acuma după ce te-ai lăsat amăgit de satana ca să iei interpretările proorocului Aresenie Boca complet anapoda și să faci din ele o sperietoare ce șade cu securea în mână și astfel un fenomenal argument pentru necredința ta cu care iată că vrei mereu să mă lovești direct în moalele capului ca să te vadă alții cum aperi tu credința ca un erou, doar că aia e credința absurzilor, e viceversa dar nu-ți pasă și astfel să mă scoți nebun acuma dacă nu ți-a ieșit să mă scoți prost sau fără cunoștințe elementere de fizică sau chimie. Deci pentru ce crezi tu că mă vei ispiti și mânia pe mine fluturând o învățătură dreaptă și frumoasă dar care nu e bine să stea ea pe mâna cui nu trebuie căci iar se pune cineva să bați apropoul direct la mine nemulțumit că de ce am scăpat cică eu de la balamuc, nu el, și de ce îți mărturisesc eu ție despre Adevărul.
Mult tupeu ai dumneata stând ascuns după stâncă și aruncând de acolo cu petarde și fumigene, și după ce te-ai plâns la toți că eu te-am jignit sau că mi-am bătut joc de sfântul din avatar, nu fiindcă am scris eu ceva urât ci pur și simplu că deși nu ai citit din ce am scris tu asta ai înțeles că eu mi-am bătut joc de tine deși nu poți da niciun exemplu ci iar o să vi cu o ceartă de parcă cineștie ce mesia mincinos ai văzut și ce rele ți-am făcut eu ție sau bisericii și că toț sunteți victime. Păi tu nu citești nici ce scri dumneata?
Dragul meu, mesia mincinos este orice apostol, orice creștin, orice arhiereu, oricine care se îmbrăcă în credință și în sfințenie dar care tăgăduiește puterea ei... putere de răstignire și de trăirea și ducerea unei vieți curate ce ajunge la viața veșnică, fiindcă dacă n-ar tăgădui-o n-ar umbla ei după avere și măriri deșarte și plăceri și îndreptățirea mincinoșilor care dețin puterea, nu s-ar speria așa de rău dacă le arăți Adevărul așa cum ei n-or să-L știe niciodată.
Voi nu-l pricepeți pe proorocul Arsenie însă vă speriați foarte rău de ce a zis și scris el și speriați și pe alții ca nu cumva... nu cumva să... nu cumva să nu vă dea vouă dreptate prostimea pe baza decredibilizării folosindu-vă de scrierile sfinților... voi cei care ați priceput nu numai scripturile anapoda spre a voastră pierzare dar și realitatea nu o vedeți așa cum este de la Dumnezeu ci cum v-a născocit vouă dracul modele și închipuiri pe placul lăcomiei și viselor și spaimelor voastre.
Deci de ce-mi pui iarăși întrebări de gâgă? Ca să dai fuga pe Wiki și să mă contrazizici cu alte și alte prostii pe care nu le pricepi deloc?
Unde te-am jignit deci dragule în discuția anterioară și unde mi-am bătut joc de ce a zis sfântul prooroc? Oare nu ți-am arătat că eu știu ce a scris el învățând și ce a zis pe cînd tu dai citate copiate purtat de grija fățărnică, grija aia mare ca nu cumva cineva să se lase contaminat de... de ADEVĂRUL!
Tu nici nu știi ce e ăla un câmp, iar eu am făcut la facultate până mi-a ieșit pe ochi și tot tu mă întrebi dacă am auzit de el, de câmpul gravitațional, o altă scorneală a științificilor absurzi însă foarte mari 'explicaționiști'.
Păi acolo am zis că nu există legea atracției universale, căci este minciună și nu a fost demonstrată în spațiu unde este imponderabilitate. Deci nu există și cu toate că nimeni n-a văzut-o în practică voi credeți că corpurile se atrag așa de-a moca. Și ți-am explicat că ceea ce susțin mincinoșii că e câmp gravitațional nu e altceva decât cpă sub soare de la o anumită distanță apele curg și se adună formând mările, și cum totul are la bază apa, și pietrele și focul, e clar că toate obiectele cad la pământ și dacă pismuiesc sfințenia Domnului atunci se duc până pe fundul mării ca plumbul.
Voi nu mă credeți, și-mi pare rău pentru voi, dar nu-mi pasă de unii care nu vor să creadă că doar nu am să-i forțez, e treaba lor ce răstălmăciri și ce prostii au ei în cap, dar fiindcă-mi ești simpatic am să-și mai spun o taină foarte frumoasă:
Nu există electroni ci electro-magnetismul este defapt forma fizico-practică a dreptății lui Dumnezeu în creație! Astfel dacă cineva face o îndreptare electrică apare imediat un câmp magnetic care are un flux magnetic ce poate naște o scurgere electrică pe direcție viceversa.
Ei au început să explice asta inventând sarcinile cu plus și cu minus, apoi plinurile și golurile și alte asemenea explicații când defapt nu este altceva decât îndreptarea și contra-îndreptare.
Hai să vedem acum ce mai scoți? Că văd că deja sunteți doi care m-ați socotit direct satana sau un hristos mincinos adică tot o slugă a satanei, tu și Raoul. Nu mă supără astfel de prostii căci chiar dacă să zicem aș fi satana în persoană, eu nu mă speriu fiindcă dacă vreau să mă mântuiesc trebuie să fac același lucru ca și oricare făptură de pe pământ sau din iad, să urmez pe Dumnezeu, să plinesc poruncile Lui, să-L iubesc și să-L ascult pe Domnul Iisus Hristos și să nu pismuiesc sfințenia Lui Dumnezeu ci s-o primesc.
Voi însă sunteți înnebuniți de științificii care s-au băgat și în psihiatrie sau psihologie și care susțin că dacă ai o etichetă a faptelor sau pusă de savanți atunci gata, nu se mai curăță cu nimic și ești obligat să mergi în iad.
N-am nevoie de mărturia și de socoteala și de aprecierile oamenilor căci Domnul nu ia mărturie de la om, și Fiul care a primit toată puterea în cer și pe pământ a zis:
'Nu poot să fac de la Mine nimic, cum aud așa judec, și chiar dacă judec nu caut să fac voia Mea ci a Celui Carele M-a trimis, căci nu am venit să dau cu toiagul ci să caut și să găsesc oaia cea rătăcită și pe cea pierdută pentru care am lăsat cele 100 de oi cerești în staul ca să-i alin suferința... dar n-o pot prinde căci nu se lasă prinsă ca nu cumva s-o vindec'
...ceva de genul ăsta...
Ce știți voi ce înseamnă mesie mincinoasă, fals prooroc, satană, drac, rău, Lucifer, Asmodeu, Belzebut și alte nume de draci (de la dreptate și de la raci)... voi doar faceți fum și praf negru ca să speriați masele ca să vă creadă 'dreptățile' voastre plutind ca niște nori fără apă gata să fulgerați și pe câte un nevinovat prins în furtuna pe care o stârniți că cică ați fost jignit!
Stimabile, deci nu eu te-am jignit ci singur ți-ai jignit și ultimul neuron în care mai pâlpîia Duhul sfânt ca nu cumva să te dezlegi din legăturile satanei.
Degeaba ți-am răspuns că nu crezi și n-ai înțeles nimic, decât că vrei musai să facă alții ceva și să-ți dea dreptate că iată acuma chiar te-am jignit.
Păi de ce să te jignesc, oare crezi că n-am citit la Arsenie Boca vorba asta?:
'Ai milă de neputințele omenești'... Deci din milă ți-am răspuns deși după cum m-ai împroșcat cu toate spurcăciunile n-ar fi trebuit să-ți mai dau atenție, căci m-ai făcut: prost, nebun, fără carte, fără cunoștiințe de fizică și chimie, un om ce-ți spune basme cu moș gerilă și care nu știe socoti căci nu ține seama de aer, de vânt, de frecare și acuma zici că de câmpul gravitațional!
Înainte de a mă certa și a mă contrazice ar fi bine să recitești ce am scris eu și ce ai scris tu, apoi să te gândești dacă nu spui minciuni sau prostii și abea apoi să-mi răspunzi dându-mi replica și trimițându-mă la nebuni sau direct în iad sau să-mi iau pastilele! Bine?

Ține-mă Doamne să nu-l iubesc prea tare!.. că mi-e frică tare că apoi moare... de rușine.