Citat:
Īn prealabil postat de Laura19
Nu prea sunt de acord cu aceasta "intelepciune". Mai ales daca copiii sunt mici,bebei. Copiii au nevoie de afectiune asa cum au nevoie si de educatie. Un echilibru in cele doua. Exista si abandon emotional, nu doar cel fizic.
Mai sunt tot asa intelepciuni stravechi care sfatuiesc noii parinti sa isi lase bebelusul de cateva luni sa urle pana tace, sa nu il ia in brate, sa faca plamani, ca vezi draga, te manipuleaza si devine alintat. Da, ce bebei teroristi. Se poate exagera si cu strictetea/regulile, transformand copilul intr-un robotel.
|
Iti inteleg ingrijprarea. Mancarea nu e buna nici nesarata, dar nici cu sare in exces. De aceea si dozarea afectiunii e necesara. Tot ce e in exces dauneaza. Dumnezeu, daca este chemat in ajutor, ii calauzeste pe parinti sa gaseasca acel echlibru intre asteptarile parintilor si nevoia de afectiune a copilului.
In acest scop, parintele trebuie sa faca un efort sa-si cunoasca bine copilul si sa-si adapteze asteptarile la posibilitatile reale ale copilului. Sa stie cand sa fie maleabil si cand sa fie exigent. Daca exagereaza intr-o directie sau in alta, rezultatele nu vor fi cele dorite.
Daca-l certam pe copil pentru orice fleac si suntem peste masura de rigizi, riscam sa nu ne mai asculte exact cand e mai mare si problemele sunt mari. Categoric, relatia de prietenie cu un copil se construieste cu mare grija. Copilul se bucura daca, de exemplu, a spart o cana din greseala, a mazgalit peretii sau a spus ce nu trebuia si i se explica frumos ca nu e bine sa procedeze asa. Invata sa ierte. Se bucura si daca a luat o nota mica si, in loc de mustrari, primeste incurajari: ,,Poti mai mult!"