Citat:
În prealabil postat de Patrie si Credinta
Dumnezeu nu are nevoie de zeloti. Sfintii nu au luat calea extrema, au luat calea iubirii, si toate sacrificiile le-au facut pentru a se apropia de Dumnezeu.
|
Chiar o afirmatie care imi place!Dumnezeu nu are nevoie de extreme sau alte sacrificii,decat cel al ego-ului cel mult,calea iubirii fiind singura pe care Iisus ne-a invatat sa mergem,doar dupa aceasta cunoscand ca suntem ucenicii Lui!
Acum,referitor la traditii,cred ca ar fi bine sa fie scoase cele cu un profund mesaj negativ,atat pentru adulti,cat si pentru copii.Indiferent ca vorbim despre traditii pagane practicate de mult timp pe teritoriul nostru sau de cele importate.
Halloweenul,pe langa mesajul negativ pe care il transmite,mi se pare si de un teribil prost gust.Sa vezi de la copii pana la oameni in toata firea costumandu-se in scheletei,dovlecei,vampiri si vrajitoare...pare un balci de 2 lei,menit sa mai ingrase veniturile celor care au inspiratia sa scoata bani din americanizarea romanasilor.
Dar,asa suntem noi,ni se pare mult mai "cool" :) tot ce vine din afara si dispretuim valorile tarii noastre.Nu cunosc prea multe popoare care sa aiba o asa slaba stima de sine cum au romanii...
Revenind,insa,la traditiile pagane practicate in Romania si nu numai,mai ales avand in vedere ca ne dorim a fi crestini,ar fi normal sa ne intrige si alte ritualuri de acest gen care sunt practicate inca din trecutul indepartat pe teritoriul tarii noastre.Iar aici ma refer in special la suprapunerea celor doua sarbatori mari crestinesti cu sacrificiile grotesti de animale...Mi se pare ceva mult mai teribil ca impact negativ decat acest Halloween de prost gust si , totusi,in virtutea obisnuintei si a indiferentei,multi crestini privesc ca fiind ceva absolut normal,desi,in schimb se delimiteaza critic de traditiile pagane importate!
Mi se pare firesc daca privim dpdv strict al traditiilor,insa mi se pare un paradox,daca incerc sa inteleg aceasta viziune prin ochii celui care se doreste a fi ...crestin.
Iisus Hristos nu a cerut nicaieri sacrificii si varsare de sange,dimpotriva: "Mila voiesc,iar nu jertfa!"
Si atunci,ma intreb fara sa vreau,ce sarbatoreste cel ce se numeste pe sine "crestin" in aceste importante momente : izbanda iubirii divine asupra pacatului sau varsarea de sange?
Sau mai aud la americani de asa zisa "Zi a recunostintei" in care macelaresc nu stiu cati curcani.Asa arati ca esti recunoscator pentru beneficiile din viata ta...prin rauri de sange?
Iar impactul pe care il pot avea aceste actiuni asupra psihicului uman,mai ales ale unui copil sunt devastatoare si va spun asta chiar din prisma propriei mele experiente: fiind copil,fara sa vreau am asistat,chiar daca locuiam in Bucuresti la vremea respectiva,la sacrificiile pe care le faceau vecinii ori in careul de blocuri ori in curtile care se aflau in vecinatate.Dumnezeu m-a lasat cu o sensibilitate fata de necuvantatoare de cand m-am nascut,cred,pentru ca imi aduc aminte scene de genul acesta la care am asistat fara voie la numai cativa ani,iar impactul era teribil: pe langa teroarea pe care o traiam,neintelegand ce si de ce faceau acei oameni astfel de lucruri unei fiinte care urla de durere,incercam o teribila tristete,plangeam ore in sir si inclusiv somatizam suferinta...adica apareau stari de voma,lesin,dureri de cap,in piept si senzatia de gol in stomac etc.
Imi aduc aminte si de alte scene in care o ruda vroia sa sacrifice un animal,acela fugea saracul de frica,iar eu ma agatam de mana care tinea cutitul,ma puneam in genunchi si plangeam rugandu-l sa nu omoare acea fiinta.Bineinteles ca m-a pacalit,spunandu-mi ca nu o sa-i faca nimic,m-a dus undeva ca sa nu vad,iar cand m-am intors era liniste,aproape ca si uitasem (copiii au darul sa uite repede) iar cand am intrat in bucataria locuintei si am intors fara sa vreau capul spre masa...capul acelui animal se afla acolo privindu-ma cu ochii sticliti.Sentimentul trait este de nedescris...Astea da,sunt scene reale de groaza si cu un impact devastator mai ales asupra psihicului fraged al unui copil.
Unii cresc,se desensibilizeaza,invata ca a ucide este o normalitate,ba chiar motiv de bucurie,altii,probabil,se mint o perioada cum am facut eu,dupa care inteleg ca nu exista vreo diferenta,a ucide este a ucide si punct.
Poate veti spune ca eram un copil mai sensibil,poate,desi cunosc si multe alte cazuri de oameni,acum adulti, care au resimtit tot ca pe o trauma puternica in copilarie vizionarea unor astfel de ritualuri.
Adica,ce incerc sa spun,este ca daca intr-adevar suntem crestini cu toata inima,sa cautam sa ne agatam mai putin de niste dogme,traditii si...cuvinte,pana la urma.Cred ca
putem sti daca un lucru este pus in slujba iubirii crestinesti sau nu,pur si simplu intrebandu-ne sufletul ce simte (atentie...sufletul,nu mintea,nu ego-ul!) si vom sti,asa dupa cum,copilul are acea inteligenta oferita de curatia sufletului si deschiderea de a iubi,inca nealterate de societate.
Uneori cautam adancimea si esenta spiritului in lucruri atat de complicate,incalcite si rationale,desi Iisus a folosit cuvinte atat de simple,pentru a descrie o cale atat de profunda: “De nu va veti intoarce, si nu veti fi precum copiii, nu veti intra in Imparatia Cerurilor” (Matei, 18,3)