[Decebal]

OMV: INAMICUL NUMĂRUL 1 AL ROMÂNIEI

Sociolog Vasile I. ZĂRNESCU

Motto:
„Cine stăpâneşte PETROM are un cuvânt important de spus în economie şi cine are un cuvânt important de spus în economie are de spus şi în politică!“
Adrian Năstase, 2003

Recentele proteste contra scumpirii benzinei făcute de către automobilişti prin plata cu monede de un ban sau cinci bani, chiar dacă sunt ridicole şi fără efect, denotă, totuşi, că populaţia începe să conştientizeze că trebuie să treacă la anumite forme de opoziţie – oricare ar fi ele, dar să treacă! – faţă de consecinţele grave la care au dus toate guvernările postdecembriste, care, chiar dacă au afişat, spre a se diferenţia, demagogic, o doctrină politică de o anumită culoare, au fost identice prin practica definitorie: jefuirea Patrimoniului Naţional. Din această cauză, toate partidele care au guvernat trebuie subsumate unui singur concept politic: cleptocraţia postdecembristă.

***

Şocul petrolier din 1974-1975 şi înfiinţarea O.P.E.C. în urma acestui şoc relevă importanţa petrolului în economia mondială modernă, după cum intervenţia recentă a unor state în Afganistan şi, în mod repetat, în Irak, atestă ponderea importanţei acestui produs în economia şi politica Occidentului. Respectând proporţiile, aceeaşi valoare o are Societatea Naţională PETROM pentru ţara noastră, mai ales că petrolul intervine atât în activităţile industriale, cât şi în compunerea preţului „utilităţilor“ pe care guvernanţii sunt obligaţi să le pună la dispoziţia populaţiei, conform obligaţiilor instituite de Constituţie şi de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi Cetăţeanului.

Premisele analizei

Propaganda pentru privatizare are la bază ideea că statul nu este un bun administrator şi, deci, toate – sau aproape toate – întreprinderile statului trebuie privatizate, fiindcă nu sunt eficiente, iar un particular are grijă mai bine de patrimoniul respectiv şi caută mai bine profitul. Dar aceasta nu este o axiomă. Joseph E. Stiglitz consideră, în deja faimoasa lui carte Globalizarea – speranţe şi deziluzii, că, dimpotrivă, în problema privatizării trebuia pornit de la două premise esenţiale: 1) dacă o întreprindere de stat este eficientă, ea nu trebuie privatizată, din motive evidente; 2) un monopol de stat este, totdeauna, mai bun decât un monopol privat, deoarece acesta „îi exploatează într-un mod şi mai nemilos pe consumatori“. Cei care au procedat altfel nu au urmărit decât un scop: să fure patrimoniul statului prin respectiva privatizare. Joseph E. Stiglitz este un om de mare competenţă, prestigiu şi probitate profesională şi e departe de orice acuză de naţionalism sau părtinire: laureat al Premiului Nobel pentru Economie pe anul 2001, fost prim-vicepreşedinte al Băncii Mondiale şi consilier al preşedintelui S.U.A., Bill Clinton. Evident, între Joseph Stiglitz şi Theodor Stolojan există aceeaşi diferenţă ca între un colos şi un nimeni. Cartea lui Stiglitz a apărut în anul 2000, iar în româneşte în 2003. Adrian Năstase avea toate motivele să o citească, fiind sociolog, doctor în drept şi prim ministru. Dar, modul cum, în calitate de premier, a privatizat S. N. PETROM a dovedit că este doctor în drept-curmeziş, iar sociolog este doar pe diplomă.

sursa şi mai multe la:
http://ro.altermedia.info/general/om...iei_22226.html