Citat:
În prealabil postat de ovidiu b.
Bună problemă ai ridicat. Din păcate nu putem să ne spovedim aici public ce suntem sau ce am fost. Dar câți pot afirma cu mâna pe inimă că în perioada adolescenței sau chiar de copii nu au făcut "diverse", nu are sens să intru în amănunte, cred că se înțelege. Câți nu ne-am jucat de-a tata și de-a mama? Că apoi cu ajutorul lui Dumnezeu ne-am întors...asta știe fiecare când, cum sau în ce mod.
Vezi, de aici reiese un lucru. Soția e "bună" atâta timp cât e "bună", apoi nu mai e atrăgătoare. De aici reiese că suntem împătimiți de pofta trupească, a nu se confuda cu cea firească. Dacă nu am fi, am renunța la momentul potrivit, chiar dacă soția încă mai e atrăgătoare. Aceata înseamnă adevărata iubire, aceasta înseamnă adevărata credință, aceasta este adevărata iubire față de Dumnezeu. Noi ne relaționăm de cele mai multe ori la aspectul fizic, ceea ce nu este bine. Nu degeaba am postat acel fragment unde sunt explicate științific (chiar dacă să spunem există mici lacune, eu unul nu le văd) fazele prin care trece organismul în momentul excitării și cum le putem birui. Iartă-mă și te rog să nu iei personal expunerea mea.
|
Fii pe pace, cum sa iau personal?! Bun: ce este rau in a dori fizic propria sotie, chiar foarte proaspat gravida, repet, dupa cununie, fireste? Nu e logic ca nu poti concepe daca nu o doresti? Intreaba-te de ce privirile noastre se izbesc in primul rand de corpurile lor (si cam raman acolo

:) ), si de ce lor le place sa fie privite, admirate, "masurate". Sau de ce isi expun/sugereaza prin vestimentatie sau gestica, formele corpului, "culmea", tocmai cele cu....hmmm.."efect" asupra noastra? Nu ti se pare o simetrie dumnezeiesc de functionala a Creatiei/creaturii, ceva gen "cheie si lacat", dar la o scara infinit mai complexa, dat fiind faptul ca e vorba de ceva viu?