[andreicosmovici]

În prealabil postat de AlinB

Contraceptia nu este oare un semn ca placerea a devenit un scop in sine, ca este inrobitoare?

Vorbesti de contraceptia mecanica (prezervativ, sterilet etc) sau de contraceptia intenţională? În primul caz, lucrurile sunt clare. În al doilea caz, după părerea mea, intră atât folosirea necorespunzătoare a metodelor naturale, cât şi abstinenţa totală, pe care eu o numesc ortodoxă. De ce spun asta? Să presupunem următorul moment: un cuplu ortodox îşi doreşte un copil, dar există motive serioase ca să amâne sarcina cu o lună. Ce vor face? Se vor abţine. Cu ce intenţie? De a nu avea un copil în acea lună.

Ori, în lumina celor spuse de tine mai sus, dacă soţii respectivi ar trebui să demonstreze că plăcerea nu le-a devenit înrobitoare, ar trebui totuşi să aibă relaţii conjugale, ca să nu aplice mentalitatea şi intenţia de evitare a sarcinii. Oare nu este Dumnezeu mai mare decât noi, şi mai puternic decât neputinţele noastre? Şi atunci, de ce să ne ferim? Ori ne ferim, şi atunci admitem că plăcerea în sine, în acest caz (al unirii conjugale) poate să apropie sufletele şi să participe la armonia dintre soţi, ori nu ne ferim deloc, şi atunci nu ar mai trebui să existe - logic - nici abstinenţa totală.

Dar în acel moment, cum ştim când şi de câte ori trebuie să avem relaţii conjugale? Fiindcă dacă eliminăm plăcerea ca fiind un element de unire sufletească a soţilor, atunci trebuie să o trăim doar în asociere cu posibilitatea apariţiei unei noi sarcini. Care va fi atunci datoria noastră, cât timp nu se vorbeşte de număr de copii pe care trebuie să-i facem? Sau, cum vom şti că nu păcătuim, fiindcă de fapt am dori să avem relaţii conjugale cu soţul / soţia, dar există un pic de motiv, fie el şi obiectiv, care ne ţine departe de patul conjugal?