Bineînţeles că Dumnezeu vrea ca toţi să ne mântuim, dar trebuie să vrem şi noi. De aceea ne poartă pe tot felul de căi şi ne cheamă cu tot felul de surle şi, dacă trebuie, ne grăieşte şi cu tunul.

Nimeni nu îţi cere să faci ce trece peste măsurile tale. Dar una este să vrei şi să fii conştient de ceea ce este bine şi alta este să dormi liniştit somnul de primejdie, de bună credinţă că ceea ce tu faci este bine.

De asemenea noi singuri nimic nu putem face. "Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic". (Ioan 15, 5).

Trebuie doar să vrem. Biruinţa Mântuitorului e unică. Fără El nimeni nu mai poate câştiga o a doua biruinţă asupra răului. Astfel ne-a dăruit şi nouă biruinţa asupra morţii, întrucât - celor ce trăim viaţa în Hristos - nu ne mai este o groază, ci o dezlegare definitivă de păcat. Noi spunem că biruim şi noi dar de fapt e Iisus Hristos, cel ce locuieşte în noi prin Taine, care câştigă războiul şi se luptă pentru mântuirea noastră. Isus Hristos e ascuns în poruncile Sale. Şi cei ce-L caută pe El, ÎI găsesc pe măsura împlinirii lor.

"Deci, dacă la început Hristos este ascuns în porunci şi prin Taine îngropat în noi, pe măsură ce ne prindem de funia poruncilor, cu puterea Lui care este în noi, dobândim din această conlucrare virtuţile; iar printr-însele, ca prin tot atâtea raze, chipul lui Hristos iese la lumină, oglindindu-se dinlăuntru în afară şi pe chipul nostru, pe măsură ce ieşim din văluri".