Citat:
În prealabil postat de Theodor_de_Mopsuestia
E ciudat poate, psihologic vorbind, dar mie imi plac Gaia si Solaria, in aceeasi masura. On-topic: cred ca abstinenta este o chestiune, din moment ce e vorba de dragostea traita doar intru Taina, de o osmoza perfecta intre dragostea de "fiinta iubita" si dragostea de Stapan. Trup si suflet; efemer si vesnic; (in) jos si (in) sus. Sau, sa revin la analogiile si citarile off-topic: Solaria si Gaia. :)
P. S. Ma gandesc ca Solarienii (ma rog, androginii inchipuiti de Asimov cu numele lor) nu sufera din dragoste. Si nici nu iau decizii aiurea. Mutatis mutandis, ma gandesc, asa cum am invatat la cursurile de Qi Gong, acum multi ani, ca daca mentalizam ca suntem completi si suficienti (in sensul bun, adica nu avem cu adevarat nevoie de "cele ale lumii") nu mai avem nevoie de "celalalt", ci doar de Dumnezeu. Si, POATE, iata raspunsul la problema ridicata in topic.
|
Nu am inteles prea bine prima parte a mesajului tau, poti sa mai explici?
Pare interesant ce vrei sa spui dar nu reusesc sa prin sensul exact.
Mie nu mi se pare asa o mare calitate ca solarienii lui Asimov nu sufera din dragoste. Ei nici nu se bucura din dragoste. Isi ajung lor insile si in societate. Ei nu se vad, se vizioneza. Nu iubesc pe nimeni. Nu se ocupa de copii, lasandu-i in grija robotilor. Este chiar 'obscen' pentru ei gandul de a te ocupa de proprii copii. Este o societate atomizanta, un fel de 'l'enfer, c'est les autres'.
Totusi, caracteristica pentru Imparatia lui Dumnezeu este comuniunea in dragoste, cu pastrarea persoanei intregi, desigur, nu autonomia despartitoare.