[Mihailc]

În prealabil postat de Miha-anca

Ce sa intelegem de aici: ca nu trebuie sa credem in infailibilitatea Noului Testament? Sau sa credem numai in infailibilitatea Noului Testament?

Acuma fiecare e liber să considere ce şi cum doreşte. Însă orice pretenţie de infailibilitate apare pe fondul unei slăbiri a credinţei adevărate , în momentul când avem nevoie de tot mai multe certitudini exterioare şi dovezi obiective pentru a ne apropia de Domnul. Noi credem că Scripturile sunt sfinte pentru că ele sunt mărturii ale lucrării Duhului Sfânt în Biserică prin oameni concreţi, care au trăit într-un anumit mediu cultural, social, mentalitar etc. Asta nu înseamnă desconsiderare şi "relativizare", ci o cercetare care intră sub incidenţa discernământului sprijinit de duhovnic, fraţi de credinţă, oameni sfinţi şi luminaţi, nicidecum de unii singuri şi de capul nostru. Eliberarea Sfintelor Scripturi de artificiul teoretic al infailibilităţii ne ţine departe de primejdia idolatrizării literei, a autoritarismului orb, impersonal şi încremenit în sine însuşi, deschizând perspectiva lecturii modelatoare prin interacţunea liberă cu textul şi foloasele acesteia în gândire şi făptuire.

Însuşi Sfântul Ioan Hrisostom, într-una din omiliile sale la Ioan, ne oferă cheie de lectură a Sfintelor Scripturi:

"Să nu cercetăm numai aceasta , ci şi tot ceea ce urmează şi pentru cine s-a zis şi de către cine, de ce, când şi cum anume. Că nu e de ajuns a spune că stă scris în Scripturi, nici a rupe şi sfâşia trupul de Dumnezeu insuflatelor Scripturi, şi a trage de ele cu forţa luându-le goale şi lipsite de legătura lor; căci aşa au intrat în viaţa noastră multe învăţături stricate, diavolul convingându-i pe cei indolenţi să proclame disparat texte din Scripturi şi să întunece adevărul lor fie adăugând fie scoţând înţelesuri din ele."

Iar într-o altă Omilie la Corinteni, acelaşi Sfânt Ioan Hrisostom ne indică şi modul desăvârşit de interacţiune cu Sfintele Scripturi:

"Toţi câţi au avut zel pentru învăţătura din Noul Testament au ajuns în jurul lui Dumnezeu nu de frică şi pedepse, nici de ameninţare ci dintr-o iubire dumnezeiască şi dintr-o afecţiune înflăcărată. Căci nici n-aveau nevoie de ordine, porunci şi legi ca să aleagă virtutea şi să fugă de rău, ci, ca nişte copii de neam bun şi liberi care-şi cunosc demnitatea, s-au pus în mişcare de la sine spre virtute fără vreo teamă şi pedeapsă".