Citesc acum din Sf. Marcu pustnicul si am dat peste invatatura lui despre placerea omeneasca. Vom vedea cat de putin stim noi despre aceasta placere:

"Maica si inceput al schimbarilor spre rau este necredinta, iar de aici, acesteia ca niste fii ii urmeaza zavistia, urâciunea, viclesugul, pizma, pricirea, fatarnicia, cautarea la fata, slujirea inaintea ochilor [pentru lauda], clevetirea, minciuna, cucernicia cea cu nume mincinos si nu in adevar, si cate si mai cate patimi ca acestea anevoie pricepute si intunecate. Iar cea mai mare decat toate se arata in aceea ca unii prin intelepciunea cuvintelor le lauda pe acestea ca pe niste bune, iar vatamarea cea dintr-insele o acopera.

Insa de voiesti a arata viclenia lor, o voi face, insa din parte.

Vicleanul placator-de-oameni, intr-un chip sfatuieste, intr-alt chip vrajmaseste;
pe unul il lauda, iar pe altul il prihaneste;
invatand pe aproapele, pe sinesi se lauda;
la judecata impreuna graieste nu ca sa judece drept, ci ca sa-i izbandeasca vrajmasului;
cu linguseli mustra, pana ce, asa defaimand, se va lipi prieteneste de vrajmasul sau;
fara a-l numi, il cleveteste, ca sa-si acopere clevetirea;
pe cei neagonisitori ii jura ca sa-si marturiseasca cele ce le lipsesc, ca si cum ar voi sa le dea, si, cand vorbeste despre ei, ii vesteste ca pe unii ce cer;
inaintea celor neiscusiti se lauda, iar inaintea celor iscusiti smerit cuvanteaza, astfel avand lauda cea de la amandoi.

Laudati fiind cei imbunatatiti, el nu se indulceste, ci aducand inainte alta povestire, goneste lauda;
pe dregatori, nefiind de fata ei ii defaima, iar de fata fiind, ii slaveste in fata;
pe cei smerit cugetatori ii batjocoreste, iar dascalilor le cauta prihaniri; prostia o defaima, ca pe sinesi sa se arate ca un intelept;
faptele bune ale altora nu le baga in seama, iar rautatile le poarta intru pomenire.

Neincetat vremile vaneaza si fetele slujeste, ca multumita sa-si faca cea in multe chipuri patima a placerii de oameni; prin intrebarea celor straine, pe ale sale rele se ispiteste a le ascunde.

Iar calugarii cei adevarati nu asa, ci dimpotriva, pe relele altora le trec cu vederea, impreuna patimind cu dansii, iar pe ale lor numai lui Dumnezeu le fac aratate. Pentru aceasta si de la oamenii nestiutori ai scopului se defaimeaza, pentru ca nu atat oamenilor, cat lui Dumnezeu a-I placea se sârguiesc. Asadar, acesta si placut oamenilor se face, si pe sinesi se micsoreaza, si pentru amandoua asteapta rasplatirea de la Domnul, Cel ce a zis:

"Cel ce se inalta pe sinesi se va smeri, iar cel ce se smereste, pe sinesi se va inalta." (Matei, 23:12)

Iar Batranul, dupa ce l-a petrecut pe dansul, s-a intors lacrimand si rugandu-se.
"Iata pricina mahnirii si a denadejdii mele: ca pe legea cea duhovniceasca o graim altora si insine nu o pazim. Daca nu cu cuviinta si adeverire am urmat voirii celor intristati, e pentru ca aceia tin legea lui Dumnezeu si toate cele de deasupra lor, dupa cuvantul Scripturii - iar mie ca unui batran dati-mi iertare pentru putinatatea mintii mele - asa numai ca sa credem ca suntem vinovati celor intristatoare ce ni se intampla noua, macar desi nu din cele intamplate de curand si nici pentru aceleasi ucruri, ci din datorie veche".
din "Sfantul Marcu pustnicul: Scrieri, Ed. Egumenita pg. 122-125)