[cristiboss56]

Un cuvant plin de intelepciune al Sfantului Ioan Iacob Hozevitul , care spune :
Povestea un preot misionar din Grecia (dintre cei râvnitori) că mergând odată către un sat (aproape de Tesalonic) s-a întâlnit cu un ţăran care se întorcea de la câmp. Ca să-l încerce pe om de răbdare, a zis către el preotul: “Bună seara, păcătosule!” La vorba asta i-a sărit omului ţandăra, răspunzând preotului cu mânie:
“Eu păcătos? De unde ştii asta? Eu sunt cel mai bun creştin din sat, că nu mă ştiu pătat de loc întru păcate!”
Văzând preotul nostru că a dat de bucluc, a căutat să schimbe vorba ca să-l liniştească, dar n-a fost chip. Omul n-a mai vrut să vorbească şi a plecat supărat. Interesându-se preotul în sat despre omul acela cu pricina a aflat că el era eroul sfezilor şi al tulburărilor din sat. Toţi se fereau de el ca de o vacă care împunge.
Poate vreţi să râdeţi cumva de socoteala ţăranului şi de supărarea lui? Gândiţi-vă însă puţin şi veţi vedea că mai toţi avem socoteala lui.
Acela, pentru că se ştia în căsătorie legitimă (adică căsnicie cinstită) era de părere că este cel mai bun creştin.
De asemenea şi noi mulţi dintre călugări şi călugăriţe, cari suntem feriţi de microbii desfrâului lumesc, socotim că ne-am înstrăinat de păcate şi trăim fără prihană.
Chiar dacă (pe de altă parte) am ajunge la măsura lui Lucifer întru mândrie, chiar dacă am întrece pe Iuda, prin iubirea de argint, chiar dacă am fi pentru toţi ca o vacă împungătoare (cu mânia şi zavistia), chiar dacă am mânca carnea fratelui prin clevetire şi bârfire, chiar dacă am fi lacomi şi trândavi (ca nişte râmători, precum sunt eu primul), în sfârşit (ca să nu mai înşir multe), chiar dacă unii (ca şi mine) ne-am bălăci în mocirla tuturor fărădelegilor şi de am umbla în calea fariseilor prin lucruri făţarnice, noi fericiţi ne socotim ca nişte porumbiţe nevinovate, pe câtă vreme nu ne ştim întru păcate (adică nu suntem în desfrâul lumii).
O, ferice de noi (nevinovaţii) că nu umblăm în calea păcătoşilor! Cam aşa cugetăm mulţi dintre noi, sărmanii!
Dar fraţilor şi surorilor, ia staţi puţin să ne dezmeticim! Oare nu cumva ne înşelăm cu părerea?
Ia s-o luăm de la începutul lumii, să vedem, noi suntem greşiţi, ori a greşit Scriptura.
Lucifer, mai marele îngerilor doară a făcut desfrânare (ca cel care nu avea trup) şi cum s-a prăbuşit din cer cu a treia parte din îngeri, prefăcându-se în diavoli?
Oare mândria şi încăpăţânarea lui nu este păcat?
Adam şi Eva n-au făcut desfrânare şi totuşi au pierdut raiul şi prin ei tot neamul omenesc s-a osândit la moarte?
Oare lăcomia şi obrăznicia strămoşilor nu este păcat ca şi desfrâul?
După aceea pedeapsa lui Cain oare pentru desfrâu a fost? Pizma lui care a născut primul omor între oameni, oare nu este păcat? Lăcomia lui de agoniseală care l-a învăţat să vândă pe Stăpânul, oare nu este păcat?
Dar împerecherile cari s-au ivit în sânul Sfintei Biserici şi prigoanele cele înfricoşate cari nu încetează nici astăzi, oare din păcatul trupului se nasc? Râvna cea fără socoteală şi urâciunea, oare nu sunt şi ele păcate? Căci doară toţi ereticii şi prigonitorii Bisericii au fost şi sunt foarte râvnitori. Dar râvna lor este fără socoteală şi pentru asta urăsc adevărul şi hulesc pe Dumnezeu.
Dar oare, fraţilor, războaiele şi mizeria care bântuie lumea numai din păcatul trupesc se nasc? Goana cea nebună pentru stăpânire, râvna la avuţia străină, care aţâţă pe om la război şi-l face mai crud ca o fiară, oare asta nu este păcat ca şi desfrânarea?
Vedeţi că până la desfrânare sunt alte păcate mai grele şi mai greu de vindecat.
Ne înşelăm rău dacă socotim păcate numai căderile trupeşti (curvia şi tot neamul ei). Să nu creadă cineva că este fără prihană, dacă a fost ferit cumva de “gripa” desfrâului trupesc. Gripa aceasta (adică păcatul trupesc) este vădită în toată lumea ca o troahnă generală şi i se cunosc cauzele şi leacurile perfect.
Dar ia gândiţi-vă câte boli ascunse se cuibăresc în sufletul nostru fără să fie vădite la arătare şi fără să pricepem de unde se nasc şi cu ce leacuri se vindecă.
Deci fraţilor, să nu ne fericim pe noi sărmanii dacă suntem feriţi de gripă şi în schimb întru noi mocnesc boli mai grele (zic de cele sufleteşti) pe care nu le pricepem uşor, dar care ne rod haina sufletului ca şi viermii.
Să nu socotim păcătos numai pe omul desfrâului şi nici să numim păcate numai pe cele trupeşti, căci atunci facem mincinoase Sfintele Scripturi şi nu ne putem cunoaşte şi nici îndrepta boala sărmanei noastre făpturi.